-

Rasa umană s-ar afla la limita capacităților sale și va intra, probabil, în declin

Multă vreme s-a crezut că dezvoltarea omenirii este un îndelungat proces de perfecționare, ce se desfășoară în mod continuu. Însă în prezent ne aflăm la limita capacităților noastre și, cel mai probabil, va urma un declin, susțin oamenii de știință care au realizat un studiu ce a analizat informații din ultimii 120 de ani, citat de The Independent.

Cercetarea, care a luat în considerare parametri genetici și de mediu, a descoperit că însușirile noastre, precum vârsta la care murim, înălțimea pe care o putem atinge sau puterea de care suntem capabili, sunt limitate, iar în prezent ne forțăm aceste limite.

Mai mult, modul în care ne modificăm mediul, inclusiv prin încălzirea globală, va coborî, probabil, ștacheta acestor limite și va împinge umanitatea către un declin, susțin oamenii de știință.

Vreme îndelungată, umanitatea a căutat să se îmbunătățească. Viteze de alergare care păreau odată imposibile acum sunt ceva obisnuit, de exemplu, iar recordul pentru cea mai longevivă persoană din lume este deseori depășit.

Însă noul studiu sugerează că, în timp, vom asista, probabil, la mai puține recorduri doborâte și la o diminuare a progreselor semnificative în ceea ce priveste vârsta pe care o va atinge cel mai bătrân om de pe Pământ.

Din ce în ce mai multe persoane ar putea ajunge pe culmile performanței, însă acele culmi nu vor fi mai înalte, a descoperit studiul publicat în jurnalul "Frontiers in Psychology".

"Acest lucru sugerează că societățile moderne au permis speciilor noastre să-si atingă limitele. Suntem prima generație care va deveni constientă de acest lucru", susține Jean-François Toussaint din cadrul Universității Descartes din Paris, Franța.

Stachetele unora dintre limite par să coboare. Iar acest lucru este cauzat, în mare parte, de schimbările pe care le aducem mediului în care trăim, a explicat profesorul Toussaint. "Aceasta va fi una dintre cele mai mari provocări ale secolului, presiunea adăugată ca urmare a activităților antropogene fiind responsabilă de efectele distrugătoare asupra sănătății umane si mediului", a notat acesta într-o declarație, citată de The Independent la 7 decembrie.

Atenția politicienilor si a altor factori de decizie importanți ar trebui să se concentreze pe asigurarea capacității a tot mai multor oameni de a atinge limitele actuale, în loc să sublinieze nevoia de a ridica stacheta tot mai sus, se arată în studiu.

"Acum, după ce limitele speciei umane au devenit cunoscute, acest lucru poate acționa ca un obiectiv clar pentru națiuni de a se asigura că toate capacitățile umane ating cele mai înalte posibile valori pentru cea mai mare parte a populației", a declarat profesorul.

"Pe fondul escaladării constrângerilor de mediu ar putea fi nevoie de din ce în ce mai multă energie si investiții pentru a echilibra presiunile exercitate asupra ecosistemelor. Însă, dacă acest lucru va fi realizat, vom putea asista la un increment al valorilor medii ale înălțimii, duratei de viață si a majorității biomarkerilor umani", a concluzionat Toussaint.

Sursa: rador

Articole înrudite