-

A fost creată tehnologia care vede prin pereți

Cercetătorii din cadrul Universității din Carolina de Nord au reuşit să vadă prin pereți cu ajutorul unei benzi înguste de frecvențe şi a unui algoritm special.

În prezent, majoritatea tehnologiilor trebuie să cunoscă materialele din care sunt realizaţi pereţii pentru a afla modul în care acestea vor afecta undele de frecvenţe utilizate pentru scanarea peretelui. TechRepublic notează că a doua abordare propusă de cercetători nu necesită astfel de informaţii pentru scanarea peretelui.

"Majoritatea tehnologiilor care pot vedea prin pereți utilizează o serie de frecvențe din cauza cărora sunt extrem de scumpe. De asemenea, nu au o rezoluție foarte bună, asadar, desi ar putea observa un om în miscare de partea cealaltă a zidului, nu pot observa si o rețea de fire", a declarat Daniel Marks, profesor din cadrul Universității Duke.

Specialiştii nu s-au axat pe materialele din care era realizat peretele, ci pe cât de simetric era acesta. Dacă era plat sau uniform, simetria frecvenţei ar fi fost afectată, susţin specialiştii. "Am creat un algoritm care separă datele în două parți, una care prezintă simetria circulară si a doua cu trăsături complet diferite.

Datele care nu dețin simetrie sunt cele importante", susțin specialistii.

Prin utilizarea unei singure frecvențe pentru scanare, costurile unei astfel de tehnologii ar putea fi diminuate. După construirea mai multor tipuri de ziduri în laborator, cercetătorii au reusit să localizeze obiecte precum circuite electrice, fire si prezoane.

Sursa: rador

Articole înrudite