-

Plăcile tectonice îşi schimbă direcţia de deplasare. Iată cum se va modifica clima și cum vor arăta continentele în viitor

Pământul este un loc plin de mistere, multe dintre ele fiind încă departe de a fi elucidate. Cum și când s-a format și care va fi evoluția planetei în viitor sunt întrebări pe care orice pământean și le pune.

Fiecare fenomen și acțiune pe care planeta noastră le desfășoară este analizat de către specialiștii în domeniu.

Numărul mare de mișcări seismice din ultima perioadă i-a determinat pe seismologi să cerceteze în amănunt plăcile tectonice și dinamica acestora. Este dovedit științific că plăcile tectonice se deplasează cu patru centimetri pe an.

Ultimele cercetări au scos la iveală un eveniment ştiinţific fascinant legat de mișcarea plăcilor tectonice. Marginea de nord a plăcii tectonice africane se deplasează sub Europa de milioane de ani, dar, recent, procesul s-a oprit. Geologii spun că o pauză în mişcarea celor două continente ar putea însemna că plăcile tectonice sunt pe cale să-şi schimbe direcţia. Aceștia au constatat că între Europa și Africa a avut loc o schimbare în mişcarea de apropiere, ceea ce înseamnă că Europa este pe cale de a se deplasa sub platoul african. Rezultatul ar putea fi începutul unei noi deplasări a plăcilor tectonice, dar în direcţie opusă.

Structura geologică a Mării Mediterane şi istoricul regiunii dovedeşte că apropierea celor două continente cu câţiva centimetri pe an a fost parţial oprită de ciocnirea a două plăci din estul îndepărtat, în Turcia. Apoi, scufundarea a fost împiedicată şi de faptul că placa africană este mai uşoară decât cea eurasiatică. Părţi din placa africană s-au rupt în timpul deplasării şi coboară spre mantaua Pământului, iar bucăţi din platoul Eurasiatic au fost trase spre sud, de-a lungul Mediteranei, pentru a umple acest gol, cum se poate observa la insulele Baleare, Corsica şi Sardinia. Acelaşi lucru se întâmplă cu insula Creta.

În câteva sute de ani, bazinul mediteranean s-ar putea transforma într-o zonă aridă, iar într-o perioadă mai înaintată, calota glaciară va coborî spre Ecuator, iar clima se va răci. Zona de nord a Europei va deveni cea mai rece zonă de pe glob, cu ghețari montani și cu tundră. America de Nord se va transforma într-un imens deșert rece și secetos, în care vor supraviețui numai reptilele. Marea Mediterană va deveni un imens deșert sărat, iar Amazonul va fi un firav fir de apă.

 

Articole înrudite