-

Oamenii de ştiinţă au creat o vopsea de păr inofensivă

Specialiştii de la Universitatea din Leeds au inventat o formulă pentru o vopsea de păr inofensivă. Ingredientul principal este din coacăze.

Oamenii de ştiinţă au obţinut un compus albastru-violet care îşi păstrează culoarea chiar şi după 12 spălări. Pentru a crea vopseaua, au fost folosite resturile rămase după presarea coacăzelor negre. Conducătorul echipei de experţi a remarcat că este necesară o tehnologie specială pentru a obţine materia primă pentru a produce un astfel de colorant care nu va crea probleme de sănătate persoanelor amatoare să-şi vopsească părul.

Cercetătorii au reuşit să reducă la minimum posibilele reacţii alergice. Acesta este motivul pentru care noua vopsea diferă de produsele cosmetice fabricate pe bază de substanţe chimice.

Rezultatele studiului au fost publicate în "Journal of Agricultural and Food Chemistry".

Sursa: rador

Articole înrudite