-

Expoziție de păsări și animale mici

La final de săptămână, la Pitești, în spațiul expozițional de la "Casa Cărţii", va avea loc o nouă ediție a expoziției de păsări și animale mici. Program:

Astfel, orașul Piteşti se va transforma pentru câteva zile într-un tărâm al celor care nu cuvântă, transmite Constantin Pașol, corespondent Radio Antena Satelor.

Spaţiile expoziționale de la parter şi etaj al pavilonulul expozițional vor fi populate cu porumbei, fazani, găini de rasă şi iepuri de rasă.

Aflată la prima ediţie, expoziţia cu exemplare alese pe sprânceană este organizată de Centrul Cultural Piteşti şi Asociaţia Crescătorilor de Păsări şi Animale Mici „Dealu Viilor”, în perioada 11-13 ianuarie.

Iubitorii necuvântătoarelor pot admira aceste vieţuitoare în toată splendoarea lor vineri, între orele 14-20, sâmbătă, de la 9 la 20, şi duminică, de la 9 la 13.

Evenimentul este coordonat de preşedintele asociaţiei, Adrian Stanciu.

foto: pixabay

Articole înrudite