-

Biserica romanică din Herina

La numai 16 km de municipiul Bistrita, în localitatea Herina, se găseşte unul dintre cele mai impresionante monumente istorice si de arhitectură ale zonei, Biserica Romanică din Herina.

Biserica se poate zări deasupra satului de la kilometri buni,lăcaşul fiind pe un deal din partea de nord est a localităţii de sute de ani, construcţia datând din perioada anilor 1250 – 1260, aflam de la Viorel Grosu - corespondent Radio Antena Satelor.

Cu toate că anii au trecut ca vântul peste ea,fiind supusă de-a lungul anilor si la o serie de restaurări, biserica nu conteneste să impresioneze nici acum prin aspectul si arhitectura sa, fiind considerata de multi cea mai frumoasă biserică romanica din intreg spatiul românesc.

Ansamblul se constituie dintr-o bazilică construită din caramidă, deasupra căreia se ridică trei nave, pe faţada sa vestică fiind amplasate cele două turnuri.

Nici interiorul bisericii nu se lasă mai prejos, stâlpii ce sustin cele trei nave diferă intre ei, având, doi câte doi, un alt tipar de constructie.

Raportul de înălţime între nava centrală şi colaterale, ca şi introducerea dominantelor reprezentate de tribuna înălţată deasupra portalului de vest şi supraînălţarea corului au rosturi simbolice de a conduce spiritul spre înalt, spre divin, îl conduc pe credincios cât mai aproape de Dumnezeu.

Situată la înălţime faţă de sat, biserica domină peisajul prin armonie, proporţie şi echilibru, fiind vizibilă de departe.

Monument de arhitectură, această biserică este cea mai mare şi mai frumoasă biserică romanică din România.

Panorama localităţii Herina este dominată de dealul “Hagău”, cel mai înalt din zonă, unde au existat exploatari de sare din vremea ocupaţiei romane.

De altfel, numele localităţii Herina provine din limba celtă („halina” = „sare”).

Citește mai mult despre stil de viață, sfatul medicului și idei practice.

Foto: ro.m.wikipedia.org

Articole înrudite