-

Cascada Bigăr, tot mai căutată pe timpul verii

Cascada Bigăr redevine punctul principal de atracţie turistică din Caraş-Severin odată cu sezonul concediilor, când sute de turişti vin să vadă căderea de apă care a fost declarată ca fiind cea mai frumoasă din lume.

“În general, cei mai mulţi turişti se înregistrează în lunile de vară, iulie şi august, fiind şi perioada de vacanţă a copiilor şi cea a concediilor. Anul acesta, din cauza zilelor ploioase, au fost ceva mai puţini vizitatori, dar toţi cei care au venit au fost impresionaţi de cascadă, de traseul ce duce la grotă şi la izvor.

Dacă în timpul săptămânii sunt circa 100 de oameni pe zi, la final de săptămână sunt până la 500 de turişti pe zi”, afirmă Miloş Păun, ranger la Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa.

Turiştii care au venit pentru prima oară la Bigăr spun că locul are un farmec aparte şi că obiectivul este mai frumos decât în fotografii.

În ultimii doi ani, în zonă s-au făcut o serie de modernizări: a fost amenajată o potecă ce urcă până la izbuc şi Grota lotrilor, dar şi o scară ce coboară la baza cascadei, loc din care cascada oferă o privelişte unică.

“De când am venit primar căutăm surse de finanţare pentru Cascada Bigăr. Este un obiectiv turistic de interes naţional, dar chiar şi mondial, având în vedere că aici vin oameni din toate colţurile lumii. Am găsit înţelegere la Compania Naţională de Investiţii, aşa încât, am pregătit documentaţia, am depus-o.

Am avut mici clarificări, am publicat-o pe SEAP pentru a fi achiziţionată de un constructor. Din păcate, durerea este că, de la an, avem tot mai mari probleme cu constructorii. Probabil au foarte multe lucrări, pentru că nu a venit nimeni la licitaţie.

Poate la următoarea publicare pe SEAP se încumetă cineva şi vine să ne ajute cu această lucrare”, a precizat primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu.

Lucrările constau într-o pasarelă care va merge de la izbuc, până la parcare, în realizarea de grupuri sanitare, de locuri de parcare, amenajarea zonei pentru comerţul ambulant, care acum este impropriu. Valoarea proiectului se ridică la aproape trei milioane de lei, care înseamnă atât bani proveniţi de la CNI, de la Guvernul României, cât şi din cofinanţarea asigurată de Primăria Bozovici.

“Încercăm, astfel, să dezvoltăm şi să aducem un plus de valoare zonei, dar şi să mărim siguranţa turiştilor, prin investiţiile pe care le facem. Pe lângă cascada Bigăr, avem şi Morile de la Eftimie Murgu, Cheile Nerei, Lacul Dracului şi multe altele”, a subliniat Adrian Stoicu.

Cascada Bigăr se află la jumătatea distanţei dintre localităţile Anina şi Bozovici, pe DN 57B.

Rezervaţia Naturală Bigăr cuprinde un izbuc, o peşteră, un pârâu şi o cascadă, toate amplasate spre Ţara Almăjului, pe partea dreaptă a Cheilor Minişului, acolo unde drumul întâlneşte, imaginar, paralela 45 latitudine nordică a globului pământesc.

Site-ul The World Geography a alcătuit, în anul 2013, o listă cu cele mai impresionante cascade din lume, pe primul loc aflându-se Cascada Bigăr din judeţul Caraş-Severin.

Citește mai mult despre stil de viață, sfatul medicului și idei practice.

Sursa: Agerpres

Foto: wikipedia

Articole înrudite