-

La Sarmizegetusa Regia vor fi construite două adăposturi pentru vreme rea

Turiştii care vor fi surprinşi de ploi sau zăpadă în vreme ce vizitează ceteatea Sarmizegetusa Regia vor avea la dispoziţie două adăposturi ce vor fi construite în apropierea monumentului.

Investiţia, estimată la 190.000 de lei, va fi realizată din fonduri ale Consiliului Judeţean Hunedoara.

Primul adăpost temporar va fi construit la nord de Templul circular mic, într-o zonă mascată de vegetaţia existentă, şi va înlocui actuala structură din lemn pe care o pot utiliza doar patru persoane.

Cel de-al doilea adăpost va fi amplasat în apropierea drumului pietonal de acces spre cetatea dacică, în curba cea mai pronunţată a acestuia, din a doua treime a drumului.

Schimbarea rapidă a condiţiilor meteo impune astfel de adăposturi, cu atât mai mult cu cât pentru a traversa situl de la un capăt la altul trebuie parcurşi aproximativ 1,5 km, iar diferenţa de altitudine depăşeşte 100 de metri.

De menţionat că, recent, un paznic al sitului Sarmizegetusa Regia a murit după ce a fost lovit de trăznet, iar alţi doi turişti au fost răniţi, surprinşi de o furtună izbucnită în zonă.

Sursa: rador

Foto: wikipedia

Articole înrudite