-

Rezervaţia biosferei Mura-Drava-Dunăre, nominalizată pe lista UNESCO

Rezervaţia biosferei Mura-Drava-Dunăre, denumită şi Amazonul Europei, a fost nominalizată pentru a fi inclusă pe lista UNESCO a ariilor protejate de cinci state europene, Austria, Slovenia, Croaţia, Ungaria şi Serbia, transmite agenţia Hina care preia un comunicat de luni al organizaţiei World Wide Fund for Nature (WWF).

Nominalizarea a fost trimisă la data de 30 septembrie şi reprezintă ultimul pas necesar în procedura pentru includerea pe lista UNESCO. Odată confirmată de UNESCO, extraordinarul peisaj creat de cursurile de apă Mura, Drava şi Dunăre, ce se întinde pe o arie de aproape 930.000 de hectare din Austria şi până în Serbia, va deveni prima rezervaţie a biosferei păstrată în comun de cinci state.

Aceste trei cursuri de apă, care străbat cele cinci ţări menţionate, formează o centură verde de 700 de kilometri în jurul unei arii pe care se află numeroase monumente ale naturii dar şi culturale şi istorice. Zona rezervaţiei va acoperi peste 280.000 de hectare şi va include 13 arii protejate, totul fiind înconjurat de o zonă tampon de peste 650.000 de hectare.

Păduri inundate, lunci şi dune, insule fluviale, etc oferă habitatul ideal pentru peste 250.000 de păsări migratoare dar şi pentru numeroase vieţuitoare ameninţate cu dispariţia, precum vulturul de mare cu coadă albă.

Aproape 900.000 de oameni depind de cursurile de apă Mura, Drava şi Dunăre. Zonele de luncă protejează aşezările de inundaţii, râuri şi afluenţi asigură necesarul de apă, iar peisajul extraordinar atrage numeroşi turişti.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice

Sursa: AGERPRES