-

Mitul lui Dracula și Transfăgărășanul, simbolurile Argeșului la Târgul de Turism

Sub genericul ”România de la Argeș”, repere turistice precum Transfăgărășanul, Cetatea lui Dracula de la Poienari, mânăstirile din Argeș, muzeul în aer liber de la Golești și Fabrica lui Moș Crăciun de la Curtea de Argeș, vor fi atracțiile Argeșului la actuala ediție a Târgului de Turism al României, care va avea loc la Romexpo București.

Manifestarea se desfășoară între 14 şi 17 noiembrie 2019, la complexul expozițional, unde se vor întrece în oferte de vacanţă peste 230 de firme expozante din 16 ţări.

Amintim aici cîteva țări participante: Albania, Austria, Bulgaria, Franţa, Grecia, Ungaria, India, Israel, Italia, Japonia, Republica Moldova, Palestina, România, Sri Lanka, Turcia şi Ucraina.

Din județul Argeș, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Argeș în parteneriat cu Consiliul Judetean Arges va participa alături de companii de referință în domeniu turismului și gastronomiei.

La standul Argeșului, vizitatorii au ocazia să descopere zestrea culturală, istoria, tradițiile și obiceiurile specifice Argeşului la standul amenajat în cadrul complexului expozițional.

Astfel cei interesați vor putea vedea ce oferă cei de la Posada Vidraru sau Complex Dracula de pe Transfăgărășean, pensiunile din zona Câmpulung, de pe Valea Argeșului sau culoarul Rucăr - Bran.

Nu lipsește comuna Corbi, cu vestita Mânăstire Corbii de Piatră și singura comună din Argeș unde anual are loc festivalul de muzică rok "Stonebird", ori "Fabrica lui Moș Craciun" de la Curtea de Argeș.

Nici turismul gastronomic nu lipsește, la târg fiind prezente multe pensiuni cu produse gastronomice tradiționale.

De asemenea, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești va fi prezent cu o expoziție care reprezintă o celebrare a satului argeșean și care va cuprinde costume populare, scoarțe autentice, vase de ceramică, ce simbolizează atât fertilitatea, cât și bogăția.

Școala Populară de Arte și Meserii Pitești participă cu o expoziție de obiecte sculptate ale meșterului Dan Gherasimescu, care va face și o demonstrație la fața locului.

Centrul de Cultură Brătianu va aduce în prim plan aspecte din viața familei Brătianu printr-o colecție de forografii.

Muzeul Județean Argeș va fi prezent cu expoziții în miniatură a unor case memoriale, precum și a Cetății Poienari.

Cu această ocazie, vizitatorii standului destinat Argeșului se vor putea bucura, cu sprijinul Teatrului Alexandru Davila, și de prezența personajului Vlad Țepeș.

Atmosfera va fi completată de artizanii folclorului argeșean. Vor fi prezente Orchestra și Ansamblul de dansuri populare ”Doina Argeșului” și Fanfara Argeșul ale Centrului Cultural Județean Argeș.

De asemenea, Școala Populară de Arte și Meserii Pitești, prin secțiile externe, va participa cu ansamblurile de dansuri folclorice ”Doruri de câmpie” de la Hârsești, ”Murgulețul” de la Popești și ”Țiterașii” de la Galeș, Brăduleț.

Sursa: Constantin Pasol

Foto: pixabay.com

Articole înrudite