-

Primăria din Nisa a anunţat închiderea faimoasei Promenade des Anglais

Primarul oraşului francez Nisa, din sud-vestul ţării, a declarat, vineri, că va închide faimoasa Promenade des Anglais (Promenada Englezilor), în cadrul măsurilor de combatere a răspândirii epidemiei de coronavirus.

Christian Estrosi, el însuşi diagnosticat pozitiv pentru coronavirus, a declarat pentru LCI TV că analizează implementarea interzicerii circulaţiei pe timp de noapte, încă din această seară. Franţa şi-a plasat marţi în izolare cei 67 de milioane de locuitori, în eforturile de a combate răspândirea virusului care a infectat peste 245.000 de persoane, la nivel mondial, cu un număr de decese care depăşeşte 10.028. Promenade des Anglais se întinde pe ţărmul Mării Mediterane, fiind construită în secolul al XVIII-lea, când aristocraţia engleză a petrecut sezonul de iarnă la Nisa. Localnicii vin pe promenadă la sfârşit de săptămână pentru plimbare, alergare, mers cu bicicleta sau rolele. În iulie 2016, după artificiile de Ziua Bastiliei, un bărbat de 31 de ani a intrat cu camionul în mulţimea de pe Promenade des Anglais, omorând 86 de persoane.

RADOR
Foto: Pixabay

banner 600 c 2