Ascultă Radio Antena Satelor Live

Cele 3 minuni ale dumnezeirii, săvârșite în fiecare an. III. Pogorârea norului pe muntele Tabor (VIDEO)

Următoarea mare sărbatoare creștinească pe care o prăznuim pe 6 August este Schimbarea la Față.

28 Iulie 2016, 06:20

Schimbarea la Față a Domnului amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care și-a asumat-o.

Pe muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Iisus a arătat că este Dumnezeu și lumina care izvora din Iisus a fost insuportabilă pentru Apostoli care au căzut cu fețele la pământ. Atunci au apărut și vechii profeți Ilie și Moise, în subordonare față de Iisus, iar Dumnezeu Tatăl l-a recunoscut pe Iisus ca fiind Fiul lui. Toți cei prezenți s-au convins că Mântuitorul nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci este chiar Fiul Său.

Evenimentul este istorisit de Sfinţii Evanghelişti: „Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi.” (Marcu 9:7)

Semnificaţia tainică a acestei sărbători este dezvaluirea naturii umane a lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta.

Sărbătoarea Schimbării la Față aduce cu sine, pe lângă aceste semnificații și o minune care se întâmplă an de an, pe 6 August, pe muntele Tabor. Acesta este locul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos și se află în Galileea de Jos, la capătul de nord-est al Văii Iezreel, la 17 km depărtare de Marea Galileei şi la 9 km de Nazaret.

Anual, un nor vine pe muntele Tabor, în ziua în care creștinii ortodocși celebrează Schimbarea la Față.

Norul se arată ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, el apărând o singură dată pe an, întotdeauna în același loc și la aceeași vreme. Odată cu privegherea ce se face în biserică, din vârful muntelui se poate vedea, în direcția Nazaretului, o fâșie portocalie de nori, mișcându-se într-un mod unic. Aceasta nu dispare de pe cer până noaptea târziu.

În momentul slujirii Sfintei Liturghii, aceasta vine deasupra Muntelui Tabor. În vremea cântarii Imnului Heruvic, norul cu pricina, de o lumină aproape ireală, începe să se așeze peste mănăstirea ortodoxă. Din nor se desprind bucățele de forma unor mici sfere albe, care ajung deasupra turlei bisericii. Acesta se vede de către oricine, nimeni neputând contesta prezența și particularitățile acestui nor unic.

{youtube}https://www.youtube.com/watch?v=pEkq8h153yA{/youtube}

Creştinii sărbătoresc Buna Vestire
Puterea credintei 25 Martie 2024, 09:48

Creştinii sărbătoresc Buna Vestire

Creştinii sărbătoresc luni Buna Vestire, în amintirea momentui când îngerul Gavriil a anunţat-o Fecioara Maria că îl va naşte...

Creştinii sărbătoresc Buna Vestire
Semnificația Postului Paștelui
Puterea credintei 22 Martie 2024, 08:39

Semnificația Postului Paștelui

„Postul Mare” sau „Păresimile” are o durata de şapte săptămâni, precede marea sărbătoare a Învierii Domnului şi ne aminteste...

Semnificația Postului Paștelui
Postul Pastelui, o perioada de rugaciune si smerenie
Puterea credintei 19 Martie 2024, 10:13

Postul Pastelui, o perioada de rugaciune si smerenie

Astazi incepe cel mai lung si aspru post pentru credinciosii ortodocsi! Pana pe data de 4 mai, credinciosii au ocazia sa isi...

Postul Pastelui, o perioada de rugaciune si smerenie
Începe Postul Paștelui. Creștinii ortodocși intră în perioada de rugăciune și reflecție
Puterea credintei 18 Martie 2024, 12:04

Începe Postul Paștelui. Creștinii ortodocși intră în perioada de rugăciune și reflecție

Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este un timp de pregătire spirituală care precede celebrarea Învierii...

Începe Postul Paștelui. Creștinii ortodocși intră în perioada de rugăciune și reflecție
Pe 24 martie - tradiţionala Procesiune de Florii
Puterea credintei 17 Martie 2024, 19:19

Pe 24 martie - tradiţionala Procesiune de Florii

Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti a anunţat că, pe 24 martie, va avea loc tradiţionala Procesiune de Florii, la care...

Pe 24 martie - tradiţionala Procesiune de Florii
Viziunea creștină nu poate exclude noțiunea de păcat
Puterea credintei 14 Martie 2024, 11:44

Viziunea creștină nu poate exclude noțiunea de păcat

În spațiul ortodox, Parlamentul Greciei a adoptat recent căsătoriile dintre persoanele de același sex.

Viziunea creștină nu poate exclude noțiunea de păcat
Biserica Ortodoxă Română susţine înfiinţarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina
Puterea credintei 01 Martie 2024, 09:34

Biserica Ortodoxă Română susţine înfiinţarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi premierul interimar olandez, Mark Rutte, au semnat vineri, la Harkov, un acord...

Biserica Ortodoxă Română susţine înfiinţarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina
Ce este de fapt Biblia și cum a ajuns în România
Puterea credintei 16 Februarie 2024, 10:54

Ce este de fapt Biblia și cum a ajuns în România

Biblia sau Sfânta Scriptură este o colecție de cărți sfinte ce conțin descoperirea sau revelația făcută de Dumnezeu oamenilor...

Ce este de fapt Biblia și cum a ajuns în România