Tipicul bisericesc și rolul învățăturii tipiconale
Intrăm în biserică. Este ușor răcoare… o răcoare ce topește sufletul. Liniște…, multă liniște; o tăcere ce cântă parcă continuu imnuri de laudă. Cum intrăm simțim mirosul specific acestui lăcaș de cult, un miros ce se aseamănă cu cel din... cămara bunicii. Miroase a curat, aroma îți mângâie nările cu miresme tainice, de mir, de lemn... – …„Tipic, tipic și la inimă nimic.” spunea părintele Ilarion Argatu. Tot așa vă spun și eu vouă că... tipicul, „tipicăreala” are rolul ei, se aude vocea caldă, dar pătrunzătoare a Părintelui Macarie ce stătea parcă ascuns într-o strană, în semiumbră, numărând la mătănii.
19 Iulie 2016, 21:00
Lumina tainei ce pătrunde prin vitraliile înguste te smerește, te cheamă la reflecție.
Gândul îți fuge la cuvintele: „Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat (...) Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Ev. Matei 6, 22-33).
Părintele pare că se oprește din tipicul lui, din rugăciune, cu toate că șiragul din mâna stângă se deșiră bobiță cu bobiță. Nu ne lasă să plecăm fără cuvântul de învățătură.
Mai întâi ne face semn să ne închinăm la icoana Mântuitorului, apoi la cea a Maicii Domnului, la sfântul protector al acestei bisericuțe și, la urmă, la icoanele așezate în fața soleei, ce reprezintă praznicul acelei zile. Ne așezăm în strană, nu fără să luăm fericiți binecuvântare și… așteptăm. Așteptăm precum copiii lingurița cu șerbet a bunicii. Bunicuțul nostru ține la piept borcanul cu dulceață, dulceață duhovnicească.
– „De ce tipic?” ne întreabă și continuă: „Tipic, tipic pentru că înainte de tipic se găsește golul, neștiință. Ca la școală: când înveți să scrii, mai întâi faci bețișoare, cercuri. La matematică înveți tabla înmulțirii... tipicar ca pe o poezie și tot așa cu cele elementare. Mai târziu, după ce tipicul este memorat, când mintea îl rostește cu ușurință, abia atunci începi să-l înțelegi. Din motivul ăsta există ascultare la mănăstire, la serviciu, la școală.
După ce cunoști „tipicul”, totul devine ușor. Mintea extrage rădăcini, compune poezii și le transcrie rapid pe hârtie; se coboară pe nesimțite în inimă și cântă împreună cu îngerii „Slavă Celui Preaînalt!”.
– Dar, ce ne facem când avem doar tipic și la inimă nimic?
– „Atunci ne asemănam cu fariseii, cu habotnicii, cu cei ce învață pentru notă sau..., mai rău, ca să-și înșele părinții. Pentru că-i înșală învățând mecanic, le înșală așteptările. Acea învățătură este seacă, se va uita în timp și nu va produce teoreme.
Dragii tatei, învățați tipicul inimii pentru a promova, pentru a deschide ușa academiei sufletului. Acea clasă se deschide cu cheia minții. Yala nu o puteți confunda, căci prin ea pătrund razele iubirii, iar ușa este poarta Raiului ce o porți în tine de la Sfântul Botez... Este inima din pieptul tău, iar în ea cu tipic, cu credință coboară cu dragoste Hristos Dumnezeul nostru.
Tipic…! ne mai spune o dată părintele, zâmbind ușor, și ridică mâna cu mătăniile parcă pentru a ne exemplifica. Gata! Fugiți la joacă și la teme, să va jucați contemplând și să exersați „tipicul”.
Amin!
