Sindromul toleranțocrației sau al lui „fă ce vrei” - partea III - a
,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor,mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu,Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu,Care este în ceruri."(Sf. Ev Matei 10, 32-33)
11 Noiembrie 2015, 14:00
Relativizarea credinței
Toleranța în spațiul religiosului se manifestă sub forma ecumenismului. Deși inițiat ca o mișcare de promovare a dialogului interreligios, ecumenismul riscă să ducă la o stare de confuzie religioasă, să devină el însuși imoral, să conducă la relativizarea Adevărului și, în final, la golirea religiei de scopul ei: unirea omului cu Dumnezeu.
Dacă secularizarea societății, eliminarea religiosului din viața societății, reprezintă înlocuirea iubirii creștine universale cu toleranța relativistă, relativismul religios este o schimonosire a Adevărului din rațiuni politice și consumeriste.
Ca și în cazul toleranței, alternativa la ecumenism este iubirea creștină preocupată de mântuirea sufletului, de veșnicia fericită a omului. Iubirea înseamnă respect pentru demnitatea celuilalt, milă și implicare pentru ajutorarea lui în suferință, dar și sinceritate, deosebirea binelui de rău, discriminarea pozitivă – „după roade”. O credință care nu sfințește, care nu transfigurează pozitiv viața omului, care nu provine din inimă, nu se află în adevăr.
Din fericire, iubirea creștină nu prigonește, nu etichetează oamenii, nu urăște pe cel de altă credință, nu condamnă pe păcătos. Ea suferă cu tot omul, se jertfește pentru binele celuilalt, promovează
Adevărul prin propria viață, iubește pe toți fără discriminare dorind salvarea tuturor, se roagă pentru unitatea în credință și Adevăr, pentru pacea lumii și trezirea conștiinței, pentru libertatea omului față de viciu, imoralitate, avariție, mândrie, moarte spirituală în general. Iubirea creștină este viață în Hristos, în Dumnezeu, viață veșnică încă de pe pământ. Cum nu toate drumurile duc la Roma, nici toate credințele (nici cea corectă teoretic dacă nu e trăită cu inima) nu conduc la Dumnezeu, sursa și fericirea noastră. Acesta este adevărul, dureros poate dar lipsit de măști.
De aceea, Mântuitorul – Adevărul în Persoană – ne-a avertizat: nu a venit să aducă o pace trecătoare, un somn al rațiunii, al conștiinței (născător de demoni), ci sabie – Lumina ce deșteaptă din morți, cea care luminează în întunericul minciunii și pe întunericul nu a acoperit-o.
,,Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.
Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case.
Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." Sf. Ev. Matei 10, 26-28
