Ascultă Radio Antena Satelor Live

JURNALUL.RO - Gătiţi în folie de aluminiu? Iată cât de nocivă este această practică

Gătitul în folie de aluminiu este o practică populară, dar în acelaşi timp extrem de nocivă. Chiar şi atunci când nu faceţi decât să ambalaţi alimentele, aluminiul este o substanţă otrăvitoare, a cărui particule se transferă în mâncare, având un efect negativ asupra organismului.

13 Octombrie 2016, 07:21

Cele mai comune simptome ale intoxicării cu aluminiu sunt slăbiciunea musculară, dureri ale oaselor, ameţeală şi confuzie. Unii specialişti atrag atenţia şi asupra faptului că poate provoca deficienţe de creştere în cazul copiilor. Anemia, afecţiunile sistemului respirator şi maladia Alzheimer pot fi, de asemenea, cauzate de utilizarea excesivă a foliei de aluminiu.

Aluminiul se găseşte în scoarţa Pământului, iar organismul uman nu are nevoie de acest metal pentru a funcţiona. Cu toate acestea, se găseşte în medicamente şi în alimentele pe care le consumăm în fiecare zi.

Astfel, de fiecare dată când ne administrăm o doză mai mare de aspirină (sau de orice alt supliment alimentar) decât cea prescrisă, riscul de a ne intoxica cu aluminiu creşte exponenţial.

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

6 lucruri pe care le fac părinții buni
De folos 03 Februarie 2023, 10:50

6 lucruri pe care le fac părinții buni

Ce înseamnă să fii un părinte bun? Care sunt caracteristicile lui? Desigur, definițiile vor fi diferite, însă există câteva...

6 lucruri pe care le fac părinții buni
Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:02

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii! Citește-o în fiecare zi și vezi ce se va întâmpla!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:00

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!

Ce înseamnă caând visezi copil mic. Chiar și persoanele care nu au copii pot visa bebeluși în diferite ipostaze. Totuși,...

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Predictii 26 Ianuarie 2023, 12:25

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis

Ce înseamnă când visezi pisici. Când visezi pisici iese la lumina latura ta feminină. Pisicile reprezintă feminitatea...

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
Predictii 23 Mai 2022, 11:45

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului

Te-ai întrebat vreodată de ce există oameni care iau viața cu ambele mâini și se confruntă cu orice dificultate cu...

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
6 secrete ca să crești un copil fericit
De folos 10 Decembrie 2021, 05:00

6 secrete ca să crești un copil fericit

Relatia dintre parinte si copil se formeaza inca inainte de a se naste. Atat mama, cat si tata comunica cu cel mic, isi...

6 secrete ca să crești un copil fericit
3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
De folos 10 Decembrie 2021, 04:48

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec

De cele mai multe ori, un succes vine în urma unor ani întregi de trudă și de sacrificii. Dar se întâmplă uneori ca un succes...

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
Parteneri 08 Martie 2019, 12:53

Mucenici copți sau moldovenești din aluat de cozonac

Mucenicii moldovenești sau cei copți la cuptor sunt mai migălos de preparat, dar gustul lor te va cuceri de-ndată. Îi poți...

Mucenici copți sau moldovenești din aluat de cozonac