Ascultă Radio Antena Satelor Live

SOARELE – doctorul care te vindecă din cap până în picioare

Soarele este sursa principală de energie și viață a Pământului, iar lumina sa poate avea efecte nebănuite asupra stării noastre de sănătate, ajutând pe cale naturală la vindecarea rănilor şi la întărirea sistemului osos.

25 Iulie 2017, 16:38

Helioterapia, metoda naturală de vindecare prin expunere la lumina solară poate fi un tratament eficient pentru stimularea activităţii creierului, spun specialiștii. Băile integrale de lumină, în care trupul este expus nud la soare pot stimula considerabil activitatea celulelor din creier, care sunt producătoare de serotonină.

Iar exemplele de vindecare prin această terapie, confirmă puterea minunilor pe care soarele le poate realiza.

Dr. Auguste Rollier, fondatorul a 36 de clinici este unul dintre cei care au crezut cu tărie că soarele este un medicament neîntrecut cu spectru complet. Acest lucru l-a ajutat să își vindece pacienții, utilizând o dietă sănătoasă, combinată cu puterea soarelui. În anul 1933, grație activității sale susținute, bazată pe puterea de vindecare a soarelui, peste 165 de boli diferite erau tratate cu succes prin helioterapie, inclusiv tuberculoza, rănile sau rahitismul. Moartea doctorului Rollier a marcat sfârșitul terapiei solare, nu pentru că aceasta era ineficientă, ci pentru că a fost înlocuită cu „medicamentele minune” ale marilor companii farmaceutice.

Un alt caz este cel al doctorului Harland G. Call, care a fost diagnosticat cu cancer al pielii și a fost sfătuit de chirurg să îi fie inlăturat chirurgical. Insă, în locul intervenției chirurgicale, doctorul Call a decis să facă băi de soare ale zonei canceroase. După o scurtă perioadă de băi continue de soare, cancerul pielii a dispărut complet.

Soarele – întărește sistemul imunitar și omoară bacteriile

Studii complexe au demonstat că expunerea la soare vindecă cancerul prin fortifierea sistemului imunitar și prin sporirea oxigenului din țesuturi. Mai mult decât atât, soarele, prin lumina sa minunată, ucide virusurile şi bacteriile de pretutindeni.

Soarele ajută la reglarea ritmului natural al organismului

Ritmul cicardian al organismului – ceasul interior – este reglat de glanda pineală. Aceasta este afectată de prezenţa sau de absenţa luminii, fiind responsabilă de controlul anumitor funcţii precum producţia de hormoni, temperatura corpului şi ciclul somn-veghe. De aceea, este necesar ca atunci când ne expunem la lumina soarelui, să vizualizăm cu putere acţiunea vindecătoare a razelor soarelui, iar efectele curative nu vor întârzia să apară.

Asocierea curei de helioterapie cu administrarea de plante medicinale poate face din anotimpul vară un mod plăcut şi eficient de a ne vindeca afecţiunile uşoare, de a înlătura tensiunile nervoase şi stresul şi de a ne întări organismul.

Pentru a vă bucura din plin de beneficiile helioterapiei, este recomandat să respectați câteva reguli: expunere complet nud la lumina soarelui, atitudine optimistă în timpul tratamentului și un regim alimentar sănătos.

Însă, cum moderația este cheia spre succes în toate, nu trebuie să facem excese nici în acest caz. Lumina soarelui poate să provoace arsuri şi chiar insolaţii. De aceea, mai ales pentru persoanele sensibile, se recomandă ca vara, acestea să se expună la soare mai ales dimineaţa şi după-amiaza, evitând complet expunerea la soare în timpul prânzului.

Controlați hipertensiunea alterială cu usturoi
Sanatos si verde 02 Aprilie 2024, 09:59

Controlați hipertensiunea alterială cu usturoi

Multe plante medicinale pot reduce tensiunea arterială ridicată și sunt des utilizate în prepararea tratamentelor...

Controlați hipertensiunea alterială cu usturoi
Intoleranța la lactoză... Ce poți mânca?
Sanatos si verde 02 Aprilie 2024, 00:59

Intoleranța la lactoză... Ce poți mânca?

Intoleranța la lactoză afectează doar o minoritate de persoane. Cu toate acestea, într-o societate în care produsele lactate...

Intoleranța la lactoză... Ce poți mânca?
Un foarte bun imunostimulator, leurda
Sanatos si verde 01 Aprilie 2024, 13:36

Un foarte bun imunostimulator, leurda

Leurda este recunoscută ca un remediu natural, fiind considerată leacul oferit de natură organismului în lunile de...

Un foarte bun imunostimulator, leurda
Ceapă verde împotriva calculilor renali
Sanatos si verde 01 Aprilie 2024, 13:31

Ceapă verde împotriva calculilor renali

Ceapa verde este recunoscută pentru capacitatea sa de a stimula sistemul imunitar și de a distruge virusurile gripale....

Ceapă verde împotriva calculilor renali
Lobodă, ștevie, urzici... Acum e momentul
Sanatos si verde 01 Aprilie 2024, 13:00

Lobodă, ștevie, urzici... Acum e momentul

Deoarece sunt bogate în clorofilă, plantele verzi ajută la combaterea constipației, proaspetei respirații, mirosurilor...

Lobodă, ștevie, urzici... Acum e momentul
Urzicile, primăvara din farfurie
Sanatos si verde 01 Aprilie 2024, 09:54

Urzicile, primăvara din farfurie

Primăvară fără urzici nu ar trebui să existe. Fără urzici în meniul nostru, mai exact. Aceasta este recomandarea mea la...

Urzicile, primăvara din farfurie
Nicio masă fără salată verde
Sanatos si verde 01 Aprilie 2024, 09:48

Nicio masă fără salată verde

Nicio masă fără salată verde. Acesta este sfatul zilei la Sănătos și verde. Zilele acestea vă fac poftă cu legume de sezon,...

Nicio masă fără salată verde
Mușchi ca Popeye, cu spanac
Sanatos si verde 01 Aprilie 2024, 09:37

Mușchi ca Popeye, cu spanac

Miroase a primăvară, la Sănătos și verde. Asta pentru că vă reamintesc cât este de important să consumăm legume și...

Mușchi ca Popeye, cu spanac