Ascultă Radio Antena Satelor Live

JURNALUL.RO - Paracetamolul, ineficient în gripe. Supradoza e mortală

Deşi este unul dintre cele mai utilizate medicamente de către români şi se numără, de asemenea, printre cele mai recomandate tratamente pentru combaterea febrei, paracetamolul nu este de niciun ajutor în cazul infecţiilor gripale, este concluzia la care au ajuns medicii.

14 Ianuarie 2016, 05:12

Automedicaţia poate conduce la intoxicaţii grave.

Chiar dacă ajută la reducerea durerilor moderate, acest medicament nu influenţează în bine sau în rău evoluţia gripei, spun autorii unui studiu publicat, recent, în revista medicală „Respirology”.

Cercetătorii de la Institutul de Cercetare Medicală din Noua Zeelandă au urmărit evoluţia stării de sănătate a unui grup de pacienţi diagnosticaţi cu gripă. Jumătate din participanţii la studiu au primit un tratament cu 1 gram de paracetamol de patru ori pe zi, iar ceilalţi placebo.

La finalul perioadei de monitorizare, medicii nu au observat nicio diferenţă între cele două grupuri în privinţa timpului necesar vindecării sau a stării generale.

„Paracetamolul clasic nu are efect asupra încărcăturii virale, febrei sau simptomelor clinice la pacienţii cu gripă”, au concluzionat cercetătorii, adăugând că nu se justifică utilizarea acestui medicament în cazul infecţiilor gripale.

Astfel că, singura modalitate de prevenţie a gripei rămâne vaccinarea antigripală.

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

6 lucruri pe care le fac părinții buni
De folos 03 Februarie 2023, 10:50

6 lucruri pe care le fac părinții buni

Ce înseamnă să fii un părinte bun? Care sunt caracteristicile lui? Desigur, definițiile vor fi diferite, însă există câteva...

6 lucruri pe care le fac părinții buni
Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:02

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii! Citește-o în fiecare zi și vezi ce se va întâmpla!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:00

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!

Ce înseamnă caând visezi copil mic. Chiar și persoanele care nu au copii pot visa bebeluși în diferite ipostaze. Totuși,...

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Predictii 26 Ianuarie 2023, 12:25

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis

Ce înseamnă când visezi pisici. Când visezi pisici iese la lumina latura ta feminină. Pisicile reprezintă feminitatea...

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
Predictii 23 Mai 2022, 11:45

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului

Te-ai întrebat vreodată de ce există oameni care iau viața cu ambele mâini și se confruntă cu orice dificultate cu...

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
6 secrete ca să crești un copil fericit
De folos 10 Decembrie 2021, 05:00

6 secrete ca să crești un copil fericit

Relatia dintre parinte si copil se formeaza inca inainte de a se naste. Atat mama, cat si tata comunica cu cel mic, isi...

6 secrete ca să crești un copil fericit
3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
De folos 10 Decembrie 2021, 04:48

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec

De cele mai multe ori, un succes vine în urma unor ani întregi de trudă și de sacrificii. Dar se întâmplă uneori ca un succes...

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
Parteneri 08 Martie 2019, 12:53

Mucenici copți sau moldovenești din aluat de cozonac

Mucenicii moldovenești sau cei copți la cuptor sunt mai migălos de preparat, dar gustul lor te va cuceri de-ndată. Îi poți...

Mucenici copți sau moldovenești din aluat de cozonac