Ascultă Radio Antena Satelor Live

JURNALUL.RO - Amigdalele şi apendicul fac parte din sisteme de apărare imunitară

Acum o vreme, îndepărtarea amigdalelor şi apendicului de către chirurgi se făcea cu hei-rup-ul. Se spunea că era o întrecere între chirurgi care scoate mai repede apendicul sau amigdalele. Ba chiar, în America, a fost o perioadă în care unor copii care locuiau în zone îndepărtate li se scotea preventiv apendicul, pentru a evita întârzierile în intervenţii.

22 Septembrie 2016, 07:14

S-a constatat mai târziu că era o greşeală, căcu extragerea apendicului tam-nesam favoriza apariţia cancerului de colon. Nici amigdalele nu se mai îndepărtează, decât în infecţii prea dese, complicate cu puroi.

Studiile moderne au arătat că aceste organe, considerate inutile altădată, au totuşi rolul lor. Amigdalele fac parte dintr-un lanţ imunitar de apărare a aparatului respirator superior, iar apendicul are şi el sarcini legate de imunitate.

ORL-ul, în viziunea şcolii americane, susţine că un copil trebuie să-şi consolideze imunitatea luptând prin forţele proprii împotriva a circa patru amigdalite pe an.

Dacă aceste amigdalite sunt mai frecvente şi cu puroi, deci cu infecţii mai importante, se intervine cu extragerea amigdalelor. Dar e bine ca măcar o porţiune din amigdale să rămână în gâtul omului. Amigdalele au nişte adâncituri numite cripte, acolo se cuibăresc microbii.

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

6 lucruri pe care le fac părinții buni
De folos 03 Februarie 2023, 10:50

6 lucruri pe care le fac părinții buni

Ce înseamnă să fii un părinte bun? Care sunt caracteristicile lui? Desigur, definițiile vor fi diferite, însă există câteva...

6 lucruri pe care le fac părinții buni
Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:02

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii! Citește-o în fiecare zi și vezi ce se va întâmpla!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:00

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!

Ce înseamnă caând visezi copil mic. Chiar și persoanele care nu au copii pot visa bebeluși în diferite ipostaze. Totuși,...

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Predictii 26 Ianuarie 2023, 12:25

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis

Ce înseamnă când visezi pisici. Când visezi pisici iese la lumina latura ta feminină. Pisicile reprezintă feminitatea...

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
Predictii 23 Mai 2022, 11:45

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului

Te-ai întrebat vreodată de ce există oameni care iau viața cu ambele mâini și se confruntă cu orice dificultate cu...

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
6 secrete ca să crești un copil fericit
De folos 10 Decembrie 2021, 05:00

6 secrete ca să crești un copil fericit

Relatia dintre parinte si copil se formeaza inca inainte de a se naste. Atat mama, cat si tata comunica cu cel mic, isi...

6 secrete ca să crești un copil fericit
3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
De folos 10 Decembrie 2021, 04:48

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec

De cele mai multe ori, un succes vine în urma unor ani întregi de trudă și de sacrificii. Dar se întâmplă uneori ca un succes...

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
Parteneri 08 Martie 2019, 12:53

Mucenici copți sau moldovenești din aluat de cozonac

Mucenicii moldovenești sau cei copți la cuptor sunt mai migălos de preparat, dar gustul lor te va cuceri de-ndată. Îi poți...

Mucenici copți sau moldovenești din aluat de cozonac