Ascultă Radio Antena Satelor Live

JURNALUL.RO - Toţi bebeluşii vor fi testaţi auditiv la naştere

Deşi, anual, în România se nasc aproximativ 600 de copii cu probleme auditive, autorităţile nu au în prezent o evidenţă a persoanelor hipoacuzice.

07 Decembrie 2016, 13:32

De anul viitor, însă, toţi copiii născuţi în maternităţile de stat vor fi testaţi auditiv imediat după naştere, a anunţat, ieri, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, cu ocazia lansării primului registru electronic naţional de screening auditiv.

Primul registru electronic naţional de screening auditiv pentru nou-născuţi a fost lansat, ieri, de către Ministerul Sănătăţii, acesta urmând să funcţioneze, iniţial, în cadrul unui program pilot în care sunt incluse trei maternităţi din Capitală.

“Fiecare persoană testată auditiv va fi inclusă într-un registru electronic naţional de screening auditiv astfel încât, de acum încolo, să avem o evidenţă foarte clară a persoanelor hipoacuzice.

Registrul funcţionează în cadrul unui program pilot, în care am inclus trei maternităţi: Polizu, Filantropia şi Pantelimon”, a spus ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, precizând că, începând de anul viitor, programul de screening auditiv va fi extins la toate centrele din ţară, toţi copiii născuţi în România în spitalele din sistemul public vor fi testaţi auditiv încă din maternitate.

“Concret, în momentul în care părintele va pleca acasă din maternitate cu nou-născutul va şti cu exactitate dacă acesta are sau nu probleme de auz”, a afirmat ministrul Sănătăţii, adăugând că, în prezent, din cauză că nu există un registru electronic, copiii cu pierderi grave de auz sunt înregistraţi în spitale pe liste neoficiale, uneori pe un caiet.

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

6 lucruri pe care le fac părinții buni
De folos 03 Februarie 2023, 10:50

6 lucruri pe care le fac părinții buni

Ce înseamnă să fii un părinte bun? Care sunt caracteristicile lui? Desigur, definițiile vor fi diferite, însă există câteva...

6 lucruri pe care le fac părinții buni
Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:02

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii! Citește-o în fiecare zi și vezi ce se va întâmpla!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:00

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!

Ce înseamnă caând visezi copil mic. Chiar și persoanele care nu au copii pot visa bebeluși în diferite ipostaze. Totuși,...

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Predictii 26 Ianuarie 2023, 12:25

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis

Ce înseamnă când visezi pisici. Când visezi pisici iese la lumina latura ta feminină. Pisicile reprezintă feminitatea...

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
Predictii 23 Mai 2022, 11:45

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului

Te-ai întrebat vreodată de ce există oameni care iau viața cu ambele mâini și se confruntă cu orice dificultate cu...

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
6 secrete ca să crești un copil fericit
De folos 10 Decembrie 2021, 05:00

6 secrete ca să crești un copil fericit

Relatia dintre parinte si copil se formeaza inca inainte de a se naste. Atat mama, cat si tata comunica cu cel mic, isi...

6 secrete ca să crești un copil fericit
3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
De folos 10 Decembrie 2021, 04:48

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec

De cele mai multe ori, un succes vine în urma unor ani întregi de trudă și de sacrificii. Dar se întâmplă uneori ca un succes...

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
Parteneri 08 Martie 2019, 12:53

Mucenici copți sau moldovenești din aluat de cozonac

Mucenicii moldovenești sau cei copți la cuptor sunt mai migălos de preparat, dar gustul lor te va cuceri de-ndată. Îi poți...

Mucenici copți sau moldovenești din aluat de cozonac