Ascultă Radio Antena Satelor Live

JURNALUL.RO - Terapia amintirii la vârsta a treia, metodă de întârziat senilitatea

Unii dintre bătrânii internaţi în azilele de stat sunt în pragul senilităţii. Alţii, care au ajuns aici pentru că nu mai aveau unde sta sau pentru că au fost înşelaţi să-şi doneze apartamentele, sunt afectaţi de depresie. Pentru a-i scoate din încremenire, Asociaţia Fluens a iniţiat un program care foloseşte ca metode inedite de terapie cântecul, dansul şi amintirile din copilărie.

04 August 2015, 03:10

O astfel de şedinţă de terapie, de la Azilul Sf. Luca, începe cu proiectarea unor poze alb-negru generice care să le evoce vârstnicilor amintiri din copilărie, despre şcoală sau jocurile din tinereţe. Participanţii sunt încurajaţi să povestească isprăvi de când erau mici sau să-şi aducă aminte de profesorul preferat.

Psihologul face des legătura cu poezii clasice, şlagăre la modă „pe vremea bunicii” sau colinde şi cântece populare. Cei care îşi aduc aminte strofe din „Luceafărul” ori „Sorcova” sunt aplaudaţi şi încurajaţi. În final, fiecare vârstnic este îndemnat să aleagă o culoare şi un sentiment.

Majoritatea aleg culoarea roşie „care exprimă fericire şi speranţă”. Viaţa la căminul de bătrâni nu este însă prea veselă.

Majoritatea participanţilor la sesiunile de terapie sunt femei. Unele mame şi bunici, altele care nu mai au pe nimeni. Câteva femei suferă de demenţă în stare incipientă, dar altele, încă lucide, se gândesc cu regret la tot ce au lăsat în urmă. Diferenţele contează.

Uneori apar la suprafaţă conflicte ori remarci răutăcioase. Terapeuta reuşeşte totuşi să dea şedinţelor un ton energic şi optimist. Câteva bătrâne ridică mâna şi răspund cu entuziasm şcolăresc la întrebările de genul: „Cine recunoaşte această poză?” sau „Cine îşi aminteşte de ...”, dar altele păstrează tăcerea majoritatea timpului.

Sunt pierdute în gânduri sau nu mai înţeleg sensul cuvintelor? Cristina Iuresi, preşedintele Asociaţiei Fluens şi psihoterapeut în cadrul proiectului „Porţi Deschise”, spune că majoritatea beneficiarilor „au o formă sau alta de handicap”.

Totuşi, în multe situaţii, handicapul este doar emoţional, cum este şi cazul bătrânelor care au venit să locuiască la Sf. Luca pentru că nu au mai avut bani de chirie sau pentru că au fost înşelate să-şi vândă casa în care locuiau.

Citeste continuarea pe jurnalul.ro

6 lucruri pe care le fac părinții buni
De folos 03 Februarie 2023, 10:50

6 lucruri pe care le fac părinții buni

Ce înseamnă să fii un părinte bun? Care sunt caracteristicile lui? Desigur, definițiile vor fi diferite, însă există câteva...

6 lucruri pe care le fac părinții buni
Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:02

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii! Citește-o în fiecare zi și vezi ce se va întâmpla!

Cea mai puternică rugăciune ca să atragi banii!
Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Predictii 26 Ianuarie 2023, 13:00

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!

Ce înseamnă caând visezi copil mic. Chiar și persoanele care nu au copii pot visa bebeluși în diferite ipostaze. Totuși,...

Ce înseamnă când visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie să fii atent!
Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Predictii 26 Ianuarie 2023, 12:25

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis

Ce înseamnă când visezi pisici. Când visezi pisici iese la lumina latura ta feminină. Pisicile reprezintă feminitatea...

Ce înseamnă când visezi pisici. Decodarea mesajelor ascunse în vis
Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
Predictii 23 Mai 2022, 11:45

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului

Te-ai întrebat vreodată de ce există oameni care iau viața cu ambele mâini și se confruntă cu orice dificultate cu...

Horoscop: Care sunt cele mai îndrăznețe semne ale zodiacului
6 secrete ca să crești un copil fericit
De folos 10 Decembrie 2021, 05:00

6 secrete ca să crești un copil fericit

Relatia dintre parinte si copil se formeaza inca inainte de a se naste. Atat mama, cat si tata comunica cu cel mic, isi...

6 secrete ca să crești un copil fericit
3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
De folos 10 Decembrie 2021, 04:48

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec

De cele mai multe ori, un succes vine în urma unor ani întregi de trudă și de sacrificii. Dar se întâmplă uneori ca un succes...

3 tipuri de succes la care poți ajunge numai prin eșec
Parteneri 08 Martie 2019, 12:53

Mucenici copți sau moldovenești din aluat de cozonac

Mucenicii moldovenești sau cei copți la cuptor sunt mai migălos de preparat, dar gustul lor te va cuceri de-ndată. Îi poți...

Mucenici copți sau moldovenești din aluat de cozonac