Ascultă Radio Antena Satelor Live

O halbă de bere pe zi este asociată cu reducerea riscului de boli cardiovasculare

Persoanele care consumă în mod moderat alcool, aproximativ o jumătate de litru de bere pe zi, au şanse mult mai reduse de a dezvolta boli cardiovasculare severe, comparativ cu persoanele care nu consumă alcool, demonstrează rezultatele unor studii recente.

29 Martie 2017, 10:11

Consumul moderat de alcool, până la 14 unități de alcool pe săptămână sau o sticlă și jumătate de vin sau patru litri de bere, este asociat cu un risc redus de boli cardiovasculare, transmite cotidianul britanic „The Independent”.

Cercetătorii au descoperit că persoanele care consumă moderat alcool sunt mai puţin expuse la aceste boli decât cele care nu beau deloc și cele care beau în mod excesiv, care riscă să sufere de șapte boli de inimă, inclusiv angină pectorală şi atac de cord, cauzate de tromboză, scrie beta.rs.

Cercetătorii de la Universitatea din Cambridge şi University College din Londra au analizat dosarele medicale electronice de la aproape două milioane de adulți britanici sănătoși, iar rezultatele care au fost publicate în jurnalul medical britanic se bazează pe descoperirile anterioare, conform cărora consumul de alcool în limite acceptabile poate reduce riscul de boli de inimă.

Şeful echipei de cercetare, Steven Bell, a declarat pentru „The Independent” că studiul a inclus 1,93 milioane de adulți și că acest număr depăşeşte numărul participanților de la studiile anterioare, rezultatele fiind unele extrem de reprezentative.

Sursa: rador.ro

10 sfaturi pentru a îmbătrâni frumos
Sanatos si verde 21 Martie 2024, 16:58

10 sfaturi pentru a îmbătrâni frumos

Speranța noastră de viață este în continuă creștere. Dar cum putem promova "îmbătrânirea în condiții bune", menținându-ne...

10 sfaturi pentru a îmbătrâni frumos
Copii supraponderali: 4 reguli pentru a slăbi și a te simți mai bine
Sanatos si verde 13 Martie 2024, 18:20

Copii supraponderali: 4 reguli pentru a slăbi și a te simți mai bine

Dr. Vincent Boggio, de la Spitalul Universitar din Dijon, a elaborat o metodă destinată părinților și copiilor lor...

Copii supraponderali: 4 reguli pentru a slăbi și a te simți mai bine
7 cereale cu indice glicemic scăzut, pentru dieta diabeticilor
Sanatos si verde 07 Martie 2024, 19:17

7 cereale cu indice glicemic scăzut, pentru dieta diabeticilor

Orezul este un aliment de bază în multe țări din întreaga lume, iar orezul basmati integral poate fi benefic pentru...

7 cereale cu indice glicemic scăzut, pentru dieta diabeticilor
Alimente care combat îmbătrânirea prematură și mențin vitalitatea
Sanatos si verde 07 Martie 2024, 12:25

Alimente care combat îmbătrânirea prematură și mențin vitalitatea

Într-o lume în care ritmul de viață este rapid și stresant, adoptarea unui regim alimentar sănătos poate fi cheia pentru a ne...

Alimente care combat îmbătrânirea prematură și mențin vitalitatea
Pește pentru un risc mai mic de depresie
Sanatos si verde 04 Martie 2024, 13:26

Pește pentru un risc mai mic de depresie

Alimentele care asigura longevitatea organismului și care sunt capabile să-i dea acestuia tot ce are nevoie pentru a...

Pește pentru un risc mai mic de depresie
Sanatos si verde 04 Martie 2024, 13:22

Roșii cu antioxidant

Nu uităm nici de roșii în săptămâna alimentelor extrem de sănătoase, la Sănătos și verde. Aici mă refer și la...

Roșii cu antioxidant
Sanatos si verde 04 Martie 2024, 13:18

Nuci pentru inimă

Astăzi, la Sănătos și verde, vă recomand sa nu evitați nucile, ba chiar dimpotrivă - să le consumați deseori. Pentru că...

Nuci pentru inimă
Sanatos si verde 04 Martie 2024, 13:13

Fasolea susține îmbătrânirea sănătoasă

Super alimentele sunt vedetele săptămânii la Sănătos și verde. Vă povestesc despre produsele care nu ar trebui să ne...

Fasolea susține îmbătrânirea sănătoasă