Bunătăți din prune

Pistilul, denumit popular chitonag, este un preparat obţinut din prune dar şi din caise sau gutui, prin strecurarea acestor fructe fierte, concentrarea lor până se obţine o pastă groasă, după care urmează uscarea acesteia. în afară de pistilul de prune, la celelalte pistiluri de gutui şi caise se adaugă 300-400 g zahăr la 1 kg de fructe fierte.

Modul de preparare este următorul: se aleg fructele sănătoase şi bine coapte, se spală, se taie în jumătăţi, se scot sâmburii şi se pun fructele la fiert în apă până se înmoaie bine. După înmuierea lor se strecoară prin sită, obţinându-se un suc gros, se adaugă zahărul respectiv şi se pune din nou la fiert, amestecându-se tot timpul până se obţine o pastă groasă. Pasta obţinută se întinde într-un strat subţire de 0,5-1 cm pe un fund de lemn udat ca să nu se prindă de acesta.

Se lasă la un loc aerisit şi uscat să se usuce câteva zile, după care se taie în bucăţi care se presară cu zahăr şi apoi se pot păstra în cutii de tablă până se consumă.

2. Magiunul

Magiunul este un preparat autohton din prune, fără adaos de zahăr. Se folosesc prunele cu conţinut ridicat de zahăr, bine coapte, din soiurile „Grasă românească” sau „Vânătă românească”. Concentrarea prunelor strecurate se face de trei până la patru ori, respectiv din 3-4 kg fructe se obţine 1 kg magiun.

Magiunul nu gelifică, ca marmelada, şi se prezintă ca o pastă de culoare brună, sticloasă.

Modul de preparare al magiunului este următorul:

- prunele se spală, se înlătură cele necorespunzătoare (cu început de fermentare, mucegăire, viermănoase, necoapte etc.), se scot sâmburii şi apoi se pun într-un vas în care se lasă să fiarbă pe foc domol până se înmoaie. Prunele vinete au sâmburii detaşabili şi se pot da prin maşina de tocat, obţinându-se direct marcul de prune, care se fierbe ulterior. Prunele grase nu au sâmburii detaşabili, de aceea, în prealabil, se fierb întregi, apoi se strecoară, obţinându-se marcul de prune. Marcul se trece printr-o sită, obţinându-se un suc mai gros care se pune la fiert, amestecând mereu pentru a nu se prinde pe fundul vasului până se obţine o pastă vâscoasă.

Pentru fierbere, cea mai indicată este o căldare cositorită, cu fundul rotund, în care se amestecă continuu cu o lopăţică din lemn, ca magiunul să nu se prindă şi să se afume. Se fierbe până scade complet apa şi magiunul capătă un aspect unsuros; dacă se înfige lopăţica în mijlocul lui, aceasta rămâne în poziţie verticală, nu se răstoarnă.

Dacă prunele nu au fost prea coapte sau toamna a fost rece şi nu au acumulat suficient zahăr, pentru a nu se obţine un magiun acru, se adaugă cca. 200 g zahăr pentru 1 kg magiun.

Magiunul se toarnă fierbinte în oale de pământ sau în borcane şi se lasă să se răcească bine două zile, ca să se usuce bine deasupra (se formează o crustă protectoare care împiedică fermentarea, mucegăirea). După aceea borcanele se închid cu capace, oalele se leagă cu celofan.

Magiunul se păstrează în cămări uscate, bine aerisite.