Povestiri din ṭara românească: Bucovina părintelui Adrian Făgețeanu
Satele, târgurile şi oraşele ṭării dorm tihnit între văile munṭilor şi luncile râurilor, pe platouri sau înălṭimi. La un moment dat, vine ceva care le înfioară şi le face să tresară, le frământă.
08 Martie 2018, 08:49
Până trece răul sau până se obişnuiesc cu el – şi apoi aṭipesc din nou, pentru un timp. Cam în acest fel le descriu, în Povestiri din ṭara românească, oameni care au aflat pe de o parte bucuria şi tihna locului, dar care au cunoscut şi relele vremurilor: năvala sovieticilor, colectivizarea forṭată, abuzurile conducătorilor, seceta…
Aşa este viaṭa, cu bune şi rele, asemeni râului cu cele două maluri ale sale. Aşa sunt şi povestirile păstrate în Arhiva de istorie orală. Vi le oferim, înlănṭuite în câteva episoade care vă vor trezi, sperăm, interesul.
La 8 kilometri de Siret, la graniṭa cu Ucraina, se află satul Vicşani din comuna Muşeniṭa. În documentele medievale ale secolului al XV-lea este pomenit de câteva ori cu numele „Vicşineṭ, pe Suceavă”, iar mai târziu, cu un an înainte de a muri, Ştefan cel Mare îl dăruieşte ctitoriei sale Mănăstirea Putna.
În acest sat bucovinean vechi de peste 500 de ani a copilărit părintele Adrian Făgeṭeanu, născut în 1912 la Deleni, în Hotin. Fiu de preot, absolvent al Facultăṭii de Drept din Cernăuṭi, s-a călugărit în 1943 la Putna. Patru ani mai târziu şi-a încheiat studiile teologice la Suceava şi a plecat la Bucureşti pentru a studia filosofia.
Atunci a devenit membru al mişcării culturale iniṭiată la Mănăstirea Antim, cunoscută cu numele „Rugul Aprins”. Ţinut în închisoare de autorităṭile comuniste timp de 12 ani, Adrian Făgeṭeanu a fost după eliberare preot în mai multe parohii, apoi în mănăstirile Viforâta, Surpatele şi Antim.
Până la sfârşitul vieṭii sale pământeşti – încheiată în 2011 – părintele Făgeṭeanu a rămas marcat de educaṭia sa bucovineană, iubindu-şi „strămoşii, trecutul neamului şi legea şi credinţa”. O spune el însuşi, într-un interviu din anul 2000.
