-

Fermier in Romania

Preţul grâului a înregistrat luni o creştere cu 7,2% la bursa de cereale de la Chicago, cel mai ridicat nivel din martie 2008, ajungând la 12,60 dolari per bushel, din cauza temerilor că aprovizionarea pe plan global va fi perturbată până la rezolvarea conflictului ruso-ucrainean.

Beneficiarii Măsurii 14 - Bunăstarea animalelor, care intenţionează să acceseze credite de la instituţiile bancare şi nebancare pentru anul de angajament 2022, în vederea finanţării activităţilor curente, pot depune solicitări pentru eliberarea de adeverinţe, a anunţat APIA.

Agricultura evoluează de la o zi la alta, astfel că în unele zone, în loc de culturile de porumb sau cartofi au apărut câmpuri întregi de lavandă. Dincolo de folosirea ei în scopuri decorative, lavanda are numeroase alte întrebuințări, atât îndustria cosmetică, cât și în cea alimentară. Lavanda este o plantă medicinală cunoscută din cele mai vechi timpuri și folosită pentru a combate insomnia, anxietatea și stresul, fiind considerată sedativ, relaxantă și antidepresivă. Ea poate fi folosită în foarte multe domenii și în foarte multe moduri.

Pagina 18 din 412
Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept