Ascultă Radio Antena Satelor Live

Maramureş: Producţia micilor fermieri, susţinută de localnici şi de proprietari de restaurante

Fructele de pădure şi legumele bio sau tradiţionale sunt cele mai căutate în perioada estivală în pieţele din oraşele judeţului Maramureş şi în târgurile producătorilor agricoli.

06 Iulie 2018, 18:30

Declarația a fost făcută vineri, pentru AGERPRES, de vicepreşedintele Asociaţiei Legumicultorilor din Maramureş, Mirela Vereş.

"Zilnic, peste 300-400 tone de legume de sezon sunt solicitate în principalele pieţe agroalimentare din judeţ. La mare căutare se află fructele de pădure, afinul şi murele. Aceste produse sunt căutate pentru cei care doresc să pregătească dulceţuri de casă şi sucuri. De asemenea, legumele de sezon - roşii, castraveţi, păstăi, vinete, mărar, dovlecel, ceapă, morcovi şi pătrunjel sunt cumpărate atât de localnicii din oraşe, cât şi de proprietarii unor restaurante. Solicitările sunt atât de mari încât şi-n zilele de sâmbătă, pieţele libere, dar şi cele organizate, sunt deschise până aproape de ora 19,00", a spus Mirela Vereş.

Potrivit acesteia, pensiunile rurale, restaurantele, motelurile şi hotelurile din reţeaua turistică judeţeană îşi fac aprovizionarea pe durata verii de la micile ferme rurale.

"Legumicultorii din judeţ au fost încurajaţi, dar şi susţinuţi din punct de vedere al dezvoltării afacerilor de proprietarii unor pensiuni rurale, dar şi de micile lanţuri de staţiuni, hoteluri şi restaurante care, pe durata verii, preferă legumele livrate de fermierii maramureşeni. Aceştia au înţeles că e mult mai avantajos în privinţa raportului calitate-preţ şi condiţii de livrare să cumpere direct de la fermieri. Aşa că după anii îndelungaţi de stagnare, legumicultori din judeţ s-au relansat, au investit în ferme, cumpărat terenuri, arendat terenuri, achiziţionat instalaţii de irigare, motopompe şi cisterne pentru transportul apei spre culturile aflate la mare distanţă de cursurile de apă", a precizat Mirela Vereş.

Conform reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş, fermierii asociaţi sau individuali deţin aproximativ 6.000 de hectare de teren destinat culturilor, însă în fiecare an suprafeţele cultivate cresc cu alte câteva hectare, în urma achiziţionării de noi terenuri.

Sursa: Agerpres

Sursa foto: adevarul.ro

Culturile de toamnă sunt protejate de secetă în majoritatea regiunilor agricole
Actualitatea agricola 01 Martie 2026, 15:16

Culturile de toamnă sunt protejate de secetă în majoritatea regiunilor agricole

Starea culturilor de grâu de toamnă este favorizată în această perioadă de un nivel al umidității în sol care se încadrează...

Culturile de toamnă sunt protejate de secetă în majoritatea regiunilor agricole
Mierea ieftină din import pune presiune pe apicultorii autohtoni
Actualitatea agricola 26 Februarie 2026, 15:19

Mierea ieftină din import pune presiune pe apicultorii autohtoni

Producătorii de miere din județul Covasna se confruntă cu o situație economică dificilă după ce prețul de achiziție al mierii...

Mierea ieftină din import pune presiune pe apicultorii autohtoni
Măsuri drastice după apariția pestei porcine africane la o fermă din Horia, mii de suine sacrificate
Actualitatea agricola 26 Februarie 2026, 14:48

Măsuri drastice după apariția pestei porcine africane la o fermă din Horia, mii de suine sacrificate

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat la o exploatație comercială din comuna Horia, unde peste 8.000 de...

Măsuri drastice după apariția pestei porcine africane la o fermă din Horia, mii de suine sacrificate
Carnea congelată nu va mai putea fi prezentată drept proaspătă în magazinele româneșt
Actualitatea agricola 25 Februarie 2026, 16:11

Carnea congelată nu va mai putea fi prezentată drept proaspătă în magazinele româneșt

Etichetarea cărnii de porc urmează să fie schimbată astfel încât produsele congelate provenite din Uniunea Europeană să nu...

Carnea congelată nu va mai putea fi prezentată drept proaspătă în magazinele româneșt
Crescătorii de porci reclamă că vând în pierdere: Prețul pe kilogram nu acoperă costurile
Actualitatea agricola 25 Februarie 2026, 12:38

Crescătorii de porci reclamă că vând în pierdere: Prețul pe kilogram nu acoperă costurile

Fermierii români traversează o perioadă critică, fiind obligați să vândă carnea de porc la prețuri care nu le acoperă nici...

Crescătorii de porci reclamă că vând în pierdere: Prețul pe kilogram nu acoperă costurile
România, printre statele UE cu cea mai importantă contribuție a agriculturii la PIB
Actualitatea agricola 23 Februarie 2026, 13:51

România, printre statele UE cu cea mai importantă contribuție a agriculturii la PIB

România se numără, alături de Grecia și Spania, printre statele Uniunii Europene unde agricultura are cea mai mare pondere în...

România, printre statele UE cu cea mai importantă contribuție a agriculturii la PIB
Pagube importante în solariile din Buzău, din cauza vremii nefavorabile
Actualitatea agricola 23 Februarie 2026, 13:38

Pagube importante în solariile din Buzău, din cauza vremii nefavorabile

Viscolul și ninsorile puternice au provocat distrugeri semnificative în bazinul legumicol Glodeanu-Sărat din județul Buzău,...

Pagube importante în solariile din Buzău, din cauza vremii nefavorabile
Legumele românești ajung mai târziu în piețe din cauza vremii nefavorabile
Actualitatea agricola 20 Februarie 2026, 12:14

Legumele românești ajung mai târziu în piețe din cauza vremii nefavorabile

Bilanțul unei ierni lipsite de generozitatea soarelui se resimte direct în solariile producătorilor autohtoni, unde ritmul...

Legumele românești ajung mai târziu în piețe din cauza vremii nefavorabile