-

Necesitatea drenajelor pe terenurile agricole cu risc de băltire

Ploaia este de regulă unul dintre lucrurile cele mai dorite de fermieri, dar, ce e prea mult strică... În unele zone din Bistrița-Năsăud s-au înregistrat și peste 320 litri/metrul pătrat de precipitații, în condițiile în care media multianuală este de 580 de litri.

Astfel, solul a devenit pe alocuri greu, argilos, iar acest lucru a favorizat băltirea.

Culturile având prea multă apă nu au putut crește așa cum trebuie, apoi diverse ciuperci s-au dezvoltat, pentru că au avut condiții ideale și nu în ultimul rând din cauza solului mult prea moale nu s-a putut intra pentru a se aplica tratamentele necesare.

De asemenea, culturile nu au mai beneficiat de nutrienții necesari, ceea ce le-a făcut dezvoltarea și mai dificilă.

O lecție ce ar trebui învățată urgent este aceea privind necesitatea lucrărilor de drenare.

Specialiștii recomandă folosirea denivelării naturale a terenului pentru a facilita lucrările. E nevoie să săpați șanțuri cu adancime de aproximativ 60-75 cm si lătime de 30 cm.

Șanțurile laterale trebuie sa se unească cu unul principal, care va ajunge intr-o scurgere. Pământul scos trebuie depozitat , acesta fiind necesar ulterior acoperirii șanțurilor după montarea instalației de drenaj.

Tranșeul trebuie să ajungă până în partea cea mai joasă a terenului, unde va avea loc colectarea apei.

Depuneți apoi un pat de pietriș sau nisip, gros de 5 cm la baza tranșeului si așezați pe acesta tubul de drenaj.

Montati tuburile, unul in continuarea celuilalt. Partea de sus a acestora trebuie să se găurească cu găuri de circa 5 mm diametru.

Este indicat ca țevile să fie confecționate dintr-un material dur pentru a rezista la șocuri termice, mecanice sau la coroziune.

Deasupra țevilor se pune, după montare aproximativ 25 cm de piatră de râu pentru ca găurile de colectare sa nu se infunde cu pământ.

Acest strat va permite direcționarea apei spre țevile de drenaj.Umpleți apoi șanțul cu pământul rezultat în urma săpării și asigurați-vă că burlanul din șanțul principal se revarsă într-un sistem de evacuare natural.

Săpați șanțul în pantă și în sens opus pantei, pentru ca apa să se scurgă pe măsură ce lucrati și alegeți perioade mai secetoase pentru efectuarea lucrărilor.

Sursa: Viorel Grosu

Foto: pixabay

Articole înrudite