-

Judeţul Iaşi are o nouă platformă de depozitare a gunoiului de grajd, în comuna Comarna

O nouă platformă de depozitare a gunoiului de grajd, destinată micilor crescători de animale din zona comunei Comarna (judeţul Iaşi), a fost inaugurată, investiţie ce face parte din proiectul 'Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi', informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Platforma de la Comarna are o capacitate de 2.200 mc/an şi a fost dimensionată ţinând cont de numărul de animale existent în zona comunei.

În judeţul Iaşi, comuna Comarna este a zecea care beneficiază de o platformă comunală finanţată prin proiectul 'Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi', după Cotnari, Cristeşti, Deleni, Grajduri, Mirceşti, Mironeasa, Miroslava, Scânteia şi Voineşti.

Până în luna martie a anului 2022, încă 11 localităţi din judeţul Iaşi urmează să beneficieze de investiţii finanţate de Ministerul Mediului, respectiv: Coarnele Caprei, Drăguşeni, Heleşteni, Horleşti, Ipatele, Mirosloveşti, Moşna, Prisăcani, Ruginoasa, Scheia şi Ţibăneşti.

Beneficiarii investiţiilor făcute în cadrul proiectului 'Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi' sunt exclusiv UAT-uri, care au fost selectate în cadrul unui program competitiv de finanţare.

Proiectul 'Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi' este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitraţi, prin care se urmăreşte reducerea poluării cu nutrienţi din surse agricole.

Proiectul, aflat în a doua fază, cea de finanţare adiţională, a fost iniţial demarat în anul 2008, s-a încheiat în 2017 şi a finanţat 86 de platforme de management de gunoi de grajd.

Finanţarea adiţională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanţate peste 80 de comunităţi locale.

Sursa: agerpres

Foto: pixabay

Articole înrudite