În câmp, dar și în grădină, legumele se află în faza de dezvoltare, când au cele mai mari necesități de nutrienți. Trebuie așadar ca fermierii să facă astfel încât plantele să aibă la dispoziție întreaga cantitate de substanțe hrănitoare de care au nevoie, aflam de la Viorel Grosu - corespondent Radio Antena Satelor.
Legumele necesită 1–2 grame de nutrienți pe plantă pe săptămână însă , administrarea îngrăşămintelor în timpul dezvoltării plantelor trebuie să ţină cont de fazele de dezvoltare ale plantei: răsădire, înflorire, dezvoltare vegetativă intensă, recoltare.
Cantitățile de fertilizanți, la fel ca și tipul lor, se adaptează corespunzător acestor faze.
Un alt factor care trebuie avut în vedere ține de parametrii de mediu. Atunci când aceștia nu sunt propice pentru dezvoltarea culturilor, se intervine cu acei nutrienți care pot ajuta legumele să se adapteze la stresul suplimentar indus.
În mod concret, în condițiile unei încălziri bruște, după o perioadă ploioasă, se suplimentează azotul aplicat pentru a sprijini dezvoltarea accelerată a plantelor în noile condiții.
Ca o regulă generală orientativă, doza medie de îngrăşăminte minerale NPK aplicată la legumele din solarii şi din câmp este de 1-2 grame pe plantă pe săptămână.
La plantare trebuie aplicat un îngrăşământ de tip starter, alternativ cu o combinaţie de nutrienţi cu rol în stimularea imediată a dezvoltării rădăcinilor.
Începând cu a doua săptămână de dezvoltare se aplică îngrășăminte în care cantităţile de azot, fosfor şi potasiu sunt egale în compoziţia îngrăşământului, adică au un raport NPK de 1:1:1, indiferent de concentrație.
În perioada în care legumele cu fructe încep să înflorească, se începe şi aplicarea îngrăşămintelor cu calciu şi magneziu. Pentru obţinerea unor fructe cât mai timpurii şi cu o calitate ridicată (culoare intensă, concentraţie mare de glucide, licopen sau vitamina C), azotul aplicat trebuie scăzut şi crescut potasiul.
Pentru rezultate și mai bune, cel târziu la două săptămâni este recomandată și o aplicare foliară cu microelemente, astfel încât să fie asigurat necesarul de fier, mangan, molibden, cupru, bor, zinc.
Foto: pixabay