Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ajutor de minimis pentru crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița

Programul de susținere a crescătorilor de porci din rasele românești Bazna și Mangalița continuă și în 2022. Există 55 de crescători la nivel național, care au în total puțin peste o mie de astfel de animale.

Ajutor de minimis pentru crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița

12 Ianuarie 2022, 14:34

În 2021 au primit în total suma de 700 de mii de lei. 10% din acești bani au ajuns în județul Bistrița-Năsăud, din care mai mult de jumătate la un singur crescător.

Rasa Mangalița, care e o rasă autohtonă și face parte din patrimoniul României, nu are nici foarte mulți purcei, comercial, efectiv, nu poate să concureze cu celelalte rase hibrid, pentru că nu e atâta de prolifică, adică nu fac atâția purcei și nici nu se îngrașă, dar are o calitate a cărnii foarte, foarte bună. Eu cred că face parte din top cele mai bune zece rase la calitatea cărnii la nivel mondial.

Când comercializezi purceii de la o scroafă și trebuie să fie cel puțin patru, îi comercializezi, îi vinzi la alţi crescători, atunci îndeplineşti condiţiile şi te duci cu factură, cu aviz de însoţire, cu un document de mişcare a animalelor vii. Dacă este în afara județului, cu transport autorizat, cu dezinfecţie. E puțin complicat, dar nu imposibil", a explicat Claudiu Simionca, unul dintre cei patru fermieri din Bistrița-Năsăud, beneficiar de bani de la stat

În județul Bistrița-Năsăud au ajuns 10% din banii alocați de Ministerul Agriculturii pentru acest program, care va continua până în 2023, informeaza Radio Romania Actualitati.

Foto: pixabay

Culturile de toamnă sunt protejate de secetă în majoritatea regiunilor agricole
Actualitatea agricola 01 Martie 2026, 15:16

Culturile de toamnă sunt protejate de secetă în majoritatea regiunilor agricole

Starea culturilor de grâu de toamnă este favorizată în această perioadă de un nivel al umidității în sol care se încadrează...

Culturile de toamnă sunt protejate de secetă în majoritatea regiunilor agricole
Mierea ieftină din import pune presiune pe apicultorii autohtoni
Actualitatea agricola 26 Februarie 2026, 15:19

Mierea ieftină din import pune presiune pe apicultorii autohtoni

Producătorii de miere din județul Covasna se confruntă cu o situație economică dificilă după ce prețul de achiziție al mierii...

Mierea ieftină din import pune presiune pe apicultorii autohtoni
Măsuri drastice după apariția pestei porcine africane la o fermă din Horia, mii de suine sacrificate
Actualitatea agricola 26 Februarie 2026, 14:48

Măsuri drastice după apariția pestei porcine africane la o fermă din Horia, mii de suine sacrificate

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat la o exploatație comercială din comuna Horia, unde peste 8.000 de...

Măsuri drastice după apariția pestei porcine africane la o fermă din Horia, mii de suine sacrificate
Carnea congelată nu va mai putea fi prezentată drept proaspătă în magazinele româneșt
Actualitatea agricola 25 Februarie 2026, 16:11

Carnea congelată nu va mai putea fi prezentată drept proaspătă în magazinele româneșt

Etichetarea cărnii de porc urmează să fie schimbată astfel încât produsele congelate provenite din Uniunea Europeană să nu...

Carnea congelată nu va mai putea fi prezentată drept proaspătă în magazinele româneșt
Crescătorii de porci reclamă că vând în pierdere: Prețul pe kilogram nu acoperă costurile
Actualitatea agricola 25 Februarie 2026, 12:38

Crescătorii de porci reclamă că vând în pierdere: Prețul pe kilogram nu acoperă costurile

Fermierii români traversează o perioadă critică, fiind obligați să vândă carnea de porc la prețuri care nu le acoperă nici...

Crescătorii de porci reclamă că vând în pierdere: Prețul pe kilogram nu acoperă costurile
România, printre statele UE cu cea mai importantă contribuție a agriculturii la PIB
Actualitatea agricola 23 Februarie 2026, 13:51

România, printre statele UE cu cea mai importantă contribuție a agriculturii la PIB

România se numără, alături de Grecia și Spania, printre statele Uniunii Europene unde agricultura are cea mai mare pondere în...

România, printre statele UE cu cea mai importantă contribuție a agriculturii la PIB
Pagube importante în solariile din Buzău, din cauza vremii nefavorabile
Actualitatea agricola 23 Februarie 2026, 13:38

Pagube importante în solariile din Buzău, din cauza vremii nefavorabile

Viscolul și ninsorile puternice au provocat distrugeri semnificative în bazinul legumicol Glodeanu-Sărat din județul Buzău,...

Pagube importante în solariile din Buzău, din cauza vremii nefavorabile
Legumele românești ajung mai târziu în piețe din cauza vremii nefavorabile
Actualitatea agricola 20 Februarie 2026, 12:14

Legumele românești ajung mai târziu în piețe din cauza vremii nefavorabile

Bilanțul unei ierni lipsite de generozitatea soarelui se resimte direct în solariile producătorilor autohtoni, unde ritmul...

Legumele românești ajung mai târziu în piețe din cauza vremii nefavorabile