Agricultorii brăileni dau startul campaniei de primăvară cu culturi de toamnă bine dezvoltate
Directorul Direcției Agricole Brăila, Traian Cișmaș, a fost invitatul realizatoarei Violeta Anghel în cadrul emisiunii „Viața la țară”, unde a oferit detalii despre situația culturilor agricole din județ. Deși precipitațiile sunt insuficiente, culturile de toamnă sunt în stare bună, iar fermierii au început semănăturile de primăvară.

Articol de Ramona Alexandrescu, 19 Martie 2025, 15:39
În cadrul intervenției sale, Traian Cișmaș a precizat că județul Brăila nu a beneficiat de suficiente precipitații, însă culturile semănate în toamnă se prezintă într-o stare generală bună.
„Astăzi vorbim de un regim pluviometric satisfăcător, însă ne-am fi dorit mai multe precipitații. Totuși, suntem optimiști că în perioada următoare vor veni și ploile necesare pentru agricultură”, a declarat Cișmaș.
În județul Brăila, în această toamnă au fost înființate aproape 100.000 de hectare de culturi, dintre care: grâu 66.230, hectare, orz 21.860 hectare, rapiță și 11.255 hectare.
Directorul Direcției Agricole a precizat că grâul și orzul sunt în fazele de înfrățire și alungire a paiului, iar rapița înregistrează o creștere viguroasă, fiind într-o stare generală bună.
În ceea ce privește culturile de primăvară, fermierii brăileni sunt în plină pregătire a solului și semănare a culturilor de primă urgență, precum orzoaică, mazăre și in pentru ulei.
„Suntem în plină campanie de semănat. Avem ca suprafețe programate 2.400 de hectare de orzoaică, 2.100 de hectare de mazăre boabe și 197 de hectare de in pentru ulei”, a explicat Cișmaș.
Totodată, se lucrează intens la pregătirea terenurilor pentru culturile principale de primăvară, cum sunt porumbul, floarea-soarelui și soia.
„Pentru porumb avem planificată o suprafață de 104.800 hectare, la floarea-soarelui 92.837 hectare, iar pentru soia 18.200 hectare”, a precizat directorul Direcției Agricole Brăila.
Întrebat despre dinamica suprafețelor cultivate în ultimii ani, Cișmaș a explicat că structura culturilor din Brăila rămâne stabilă datorită suprafețelor extinse de irigații.
„Județul Brăila este unul dintre cele mai mari județe irigate din România. Din cele 350.000 de hectare de teren arabil, peste 300.000 de hectare sunt deja incluse în amenajări de irigații, ceea ce ne permite să menținem structura culturilor de la an la an”, a explicat el.
În ceea ce privește legumicultura, directorul Direcției Agricole Brăila a precizat că suprafața alocată legumelor este de doar aproximativ 1.000 de hectare, întrucât județul este specializat în cultura mare.
„Brăila a fost dintotdeauna un județ axat pe cultură mare. Suprafața dedicată legumiculturii este destul de redusă, comparativ cu alte zone din țară”, a explicat Cișmaș.
În final, directorul Direcției Agricole Brăila s-a arătat optimist cu privire la producția agricolă din acest an, subliniind că fermierii sunt pregătiți să facă față provocărilor climatice.
„Avem un potențial agricol ridicat datorită suprafețelor mari irigate și a practicilor moderne utilizate de fermieri. Sperăm ca vremea să fie favorabilă și să avem un an agricol productiv”, a concluzionat Cișmaș.
Sezonul agricol este în plină desfășurare în județul Brăila, iar fermierii se pregătesc să obțină producții bune la culturile de toamnă și primăvară, în ciuda provocărilor climatice.