Andrei Plujar: Micile ferme şi producătorii locali sunt viitorul agriculturii româneşti
a membru al Comisiei de Agricultură, Silvicultură şi Industria Alimentară, deputatul Andrei Plujar, prezent la Târgul mare de Primăvară de la Răcăşdia a avut ocazia să stea de vorbă direct cu producătorii locali din Caraş-Severin. Interacţiunea cu aceştia i-a oferit o perspectivă reală asupra provocărilor pe care le întâmpină şi a soluţiilor care se pot implementa pentru a le susţine activitatea.
01 Aprilie 2025, 10:34
"După alegerile prezidenţiale, îmi propun să organizez o întâlnire dedicată producătorilor locali, fermierilor şi punctelor gastronomice regionale. Aceasta va fi o oportunitate excelentă pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă, nevoile lor şi modalităţile prin care îi putem sprijini. Consider că este esenţial să avem o abordare directă şi să înţelegem provocările din teren pentru a veni cu soluţii viabile", a precizat Andrei Plujar.
"În cadrul Comisiei de Agricultură, ne concentrăm pe sprijinirea micilor producători şi promovarea produselor tradiţionale de calitate superioară. Viitorul aparţine fermelor mici şi mijlocii, care trebuie încurajate să producă sustenabil şi să aibă acces la pieţele de desfacere. Agricultura de subzistenţă trebuie transformată într-un model viabil economic, unde producătorii pot trăi decent din munca lor", a mai declarat deputatul Andrei Plujar. Un exemplu remarcabil al promovării produselor locale este Târgul de la Răcăşdia, un eveniment cu tradiţie care reuneşte producători din întreaga regiune. Acest târg nu doar că oferă o platformă pentru vânzarea produselor locale, dar creează şi un mediu propice pentru schimbul de experienţe între fermieri şi dezvoltarea unor noi parteneriate. Participarea la astfel de târguri este esenţială pentru micii producători, deoarece le permite să îşi promoveze produsele, să stabilească relaţii comerciale şi să atragă consumatori interesaţi de alimente sănătoase şi autentice. "Susţin organizarea acestor evenimente, deoarece ele păstrează vie tradiţia şi cultura gastronomică locală" a subliniat Andrei Plujar.
"Fiind crescut la sat, am o legătură profundă cu tradiţiile agricole şi gastronomice. Îmi place să consum produse bio, să redescopăr gusturile autentice ale copilăriei şi să sprijin micii producători care menţin aceste tradiţii. Cred cu tărie că viitorul agriculturii româneşti stă în susţinerea acestor producători şi în promovarea alimentelor locale de calitate". Pentru a asigura un viitor prosper agriculturii locale, este vital să fie sprijiniţi fermierii, să le fie promovate produsele tradiţionale şi să fie organizate târguri care facilitează accesul acestora pe piaţă. Târgul de la Răcăşdia este un exemplu de succes care trebuie susţinut şi replicat şi în alte regiuni. Prin colaborare şi implicare activă, putem contribui la dezvoltarea sustenabilă a agriculturii şi la păstrarea gustului autentic al produselor româneşti.
RADOR