Noile tehnici genomice, subiect de dezbatere pentru fermierii români
Adoptarea noilor tehnici genomice în agricultură au stârnit, în ultima perioadă, dezbateri intense, la nivel național și european, atât în mediul asociativ al fermierilor, cât și în zona politică.
Articol de Antena Satelor, 11 Decembrie 2023, 15:51
In aceste zile în care se discută la Bruxelles, în Consiliul miniștrilor agriculturii din UE, propunerea de regulament privind noile tehnici genomice de ameliorare (NGT).
Acesta este elaborată de Comisia Europeană (CE) la îndemnul producătorilor agricoli și al creatorilor de soiuri europeni și are menirea de a scoate de sub legislația GMO (Organisme modificate genetic) varietățile ce ar putea fi obținute ca urmare a evoluțiilor științifice din ultimul deceniu.
Este vorba de soiurile obținute prin tehnici genomice de ameliorare (NGT), numite și New Breeding Techniques (NBT).
Ca și în medicină, unde au creat o adevărată revoluție (acordându-li-se si un Premiu Nobel în 2020), noile tehnici genomice pot accelera dezvoltarea varietăților de plante de cultură capabile să răspundă eficient provocărilor cu care se confruntă agricultorii în contextul schimbărilor climatice, rezistente la boli sau dăunători, cu toleranță crescută la secetă și arșiță.
După diverse studii (facute de EFSA si Joint Research Center JRC, in colaborare cu academiile agricole si universitati europene), Comisia Europeană a publicat în iulie 2023 un proiect de regulament prin care sa simplifice drumul catre piață (adică sa DEREGLEMENTEZE) acele soiuri NGT care se obțin prin procese de mutageneză similare celor care se produc spontan în natură. Acestea intră in categoria NGT1 si propunerea CE este sa fie asimilate celor convenționale, adică să nu aibă nevoie de trasabilitate si etichetare.
Deoarece reproduc procese din natură, pentru NGT1 nu există metodă științifică de a determina, prin testare, că sunt produsul unor metode genomice. Așadar, dacă UE va lăsa aceste produse sub legislația OMG, va exista riscul să le facă inaccesibile propriilor fermieri si consumatori, dar le va importa fără ca măcar să știe din țări precum SUA, Brazilia, Argentina.
Mai multe asociatii au luat pozitie vis-a vis de acest subiect.
“Ca fermier vreau să spun că vreau să am acces la noile tehnologii de cultură, mai ales în contextul actual de schimbări climatice și de riscuri atât de mari vizavi de secetă și de atacul din ce în ce mai puternic al insectelor. Poziția noastră, care întotdeauna a fost pro noi tehnologii, astfel incat agricultura să beneficieze de tot ce-i mai nou în lumea asta, s-a schimbat surprinzător cu noul ministru al agriculturii. Noi, APPR-ul chiar nu înțelegem de ce și cine, a produs această schimbare. Mă refer la faptul că poziția României întotdeauna a fost înainte de integrare in Uniunea Europeană, să avem acces la noile tehnologii din genetica mondială, adică chiar și la organisme modificate genetic. Pentru că poziția așa cum e ea nuanțată cu trasabilitate, cu laboratoare care nu sunt necesare, nu știu de ce cer laboratoare dacă ele nu sunt necesare", a declarat pentru Radio Antena Satelor, Nicolae Sitaru, presedintele Asociatiei Producatorilor de Porumb din Romania.
NGT sunt noile tehnici genomice de ameliorare. Practic, ameliorarea se produce și in natură.
Noile tehnici accelerează procesul care se întâmplă natural și în loc să întâmple o modificare în 10 ani, spre exemplu, ea poate fi accelerată în laborator in 2-3 ani.
"Noi în România întotdeauna am avut o poziție foarte clară la nivelul Uniunii Europene și am fost pentru folosirea noilor tehnologii si pentru folosirea noilor cerințe.Din păcate, odată cu venirea noului ministru, s-a schimbat radical politica României și ne pune într-o situație neplacuta. Trebuie sa le explicam europenilor ce s-a întâmplat în România, pentru că ne-am intors la 180°.
Noi am avut porumb care se putea cultiva în România, modificat genetic, dar din cauza faptului că îți trebuie o trasabilitate, că-ți trebuie să-l ții într-o magazie separata, că trebuie să declari peste tot la fitosanitar, nimeni n-a folosit semințele respective. Deși consumul de pesticide a fost mult mai mic, rezistența la seceta mai bună și probabil productivitatea semințelor respective era mai bună. Orice îngrădire a libertății de a cultiva, înseamnă costuri pentru fermieri. Asta trebuie înțeles. Cred că mai bine ar fi să ne să ne menținem poziția care am avut-o întotdeauna. Adică trebuie să o luăm pe drumul drept, nu pe ocolișuri, pentru că nu ajungem nicăieri dacă alegem drumul ocolit.”
Si Clubul Fermierilor Români susține accesul liber și necondiționat al fermierilor europeni la Noile Tehnologii Genomice (NTG 1 și 2), alături de cele convenționale, pentru a cultiva plante mai rezistente la boli și dăunători, care necesită mai puțină apă și ȋngrășăminte, pentru a evita falimentul fermelor și pierderea competitivității câștigate în zeci de ani cu investiții imense, pentru a putea face față provocărilor determinate de schimbările climatice și a răspunde cerințelor nejustificate, impuse de strategiile subesecvente Pactului Ecologic European, de diminuare a cantității utilizate de pesticide și îngrășăminte.
Clubul Fermierilor susține ca fermierii români și europeni să nu fie discriminați față de țările terțe în ce privește accesul la noile tehnologii genomice, pentru asigurarea rezilienței și competitivității. Altfel, Uniunea Europeană va importa produse NTG, mai ieftine decȃt cele europene, punȃnd ȋn inferioritate și la risc fermierii europeni.
Clubul Fermierilor susține că adoptarea noului regulament nu trebuie să aducă nicio barieră comercială fermierilor români, asigurându-ne că nu vor exista impedimente în continuarea exporturilor în țările terțe din Orientul Mijlociu, Nordul Africii și Golful Persic. Fermierii și procesatorii români nu trebuie să fie discriminați ȋn raport cu plantele NTG care vor fi importate ȋn UE (de notat că deși UE nu acceptă ȋn cultură plantele OMG, 92% din cele circa 30 milioane tone de șroturi de soia importate anual ȋn UE sunt OMG).
Se asteapta cu interes, decizia Consiliului AGRIFISH, de azi (11.12.2023) de la Bruxelles, legată de propunerea de regulament a Comisiei Europene pentru noile tehnici genomice", a mai precizat Nicolae Sitaru, presedintele Asociatiei Producatorilor de Porumb din Romania.