Sprijin financiar de aproape 3 milioane de lei pentru crescătorii de animale
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin intermediul centrelor judeţene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai 2024.
29 Iulie 2024, 12:09
Suma autorizată la plată este în valoare de aproape 2,98 milioane lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru solicitanţii care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor.