Fonduri europene de aproximativ 48 de milioane de euro, pentru sectorul pomicol
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) lansează în perioada 9 septembrie - 12 decembrie 2022 sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare pentru investiţii în exploataţii pomicole, prin submăsura 4.1a din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).
Campania de plată în avans pentru Cererile unice depuse în 2022 debutează pe 16 octombrie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va demara, începând cu data de 16 octombrie 2022, Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice în acest an.
Plăţi de peste 320 milioane lei, efectuate pentru sectoarele bovin, suin şi avicol
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţile aferente schemelor de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele bovin, suin şi avicol, pentru anul 2022, suma totală autorizată la plată fiind de peste 321,9 milioane de lei.
Ajutoarele acordate fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic vor fi dublate
Executivul a adoptat Ordonanţa de urgenţă care prevede dublarea sumelor ajutoarelor pe care le va acorda anul acesta fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic.
Cum pot obține fermierii subvenții pentru cultivarea legumelor
Începând din acest an, pentru a beneficia de subvenţii pentru cultivarea unor legume, fermierilor le sunt impuse mai multe condiţii.
APIA a început plățile finale către fermieri
Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Harghita a început efectuarea plăţilor finale pentru fermieri, mii de fermieri urmând să primească banii din subvenţii până la sfârşitul acestui an, a informat şeful APIA Harghita, Haschi Andras.
Fermierii pot depune cererile privind subvenţionarea motorinei utilizate în agricultură
Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2022 se depun pe parcursul lunii decembrie, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Fermierii eligibili au primit avansul subvențiilor pentru 2021
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a transferat către conturile fermierilor din județul Bistrița-Năsăud 20 de milioane de euro reprezentând avansul la subvențiile aferente acestui an.
APIA demarează campania de plată în avans pentru fermieri
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, APIA, începe luni, 18 octombrie a.c., campania de plată în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în acest an.
Peste 200 de milioane de euro, alocate pentru sprijinirea fermierilor
Mai multe programe de sprijin pentru fermieri sunt programate să demareze în a doua jumătate a acestei luni, conform calendarului publicat de Ministerul Agriculturii privind lansarea sesiunii de depuneri a proiectelor.
- Start
- Prec
- 1
- 2
- 3
- Mai departe
- Sfârșit