Ascultă Radio Antena Satelor Live

Finanţare europeană pentru modernizarea DJ Nădlac-Peregu Mare

Consiliul Judeţean (CJ) Arad va depune un proiect în valoare de aproape 5,8 milioane lei pentru modernizarea drumului judeţean DJ 709J Nădlac - Peregu Mare, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 - 2020, a informat luni preşedintele instituţiei, Iustin Cionca.

15 Iunie 2018, 05:35

"Iniţial, fondurile aferente modernizării acestui tronson de drum judeţean au fost prevăzute în bugetul propriu al CJ Arad, proiectul aflându-se în stadiul de contract de lucrări semnat. Cum însă avem posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru modernizarea acestui drum, vom solicita finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în baza unui apel de proiecte dedicat proiectelor nefinalizate, finanţate de la bugetul de stat", a declarat, într-un briefing de presă, reprezentantul CJ Arad.

Potrivit acestuia, valoarea totală a proiectului este de 5.781.154,48 lei, din care valoarea cheltuielilor eligibile - de 5.754.723,06 lei, iar a celor neeligibile suportate de Consiliul Judeţean Arad este de 26.431,42 lei, reprezentând contravaloarea DALI. Contribuţia CJ Arad este de 2% din valoarea cheltuielilor eligibile, respectiv 115.094,47 lei.

La rândul său, vicepreşedintele CJ Arad, Sergiu Bîlcea, a afirmat că modernizarea infrastructurii rutiere a judeţului constituie una dintre preocupările de bază ale administraţiei judeţene.

"Având o lungime de aproximativ 6 kilometri, drumul Nădlac - Peregu Mare este unul dintre drumurile strategice din partea de vest a judeţului, drum care face parte din strategia gândită pentru fluidizarea traficului în zona de frontieră. Pentru refacerea acestui drum, s-au alocat din bugetul CJ Arad aproximativ 10 milioane de lei. Cum însă ni s-a ivit posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru modernizarea acestui drum, vom profita de astfel de linii de finanţare, iar banii economisiţi îi vom redirecţiona spre alte proiecte", a adăugat Bîlcea.

Sursa: AGERPRES

Apicultorii pot solicita sprijin financiar de la APIA pentru 2025
Stiri fonduri europene 19 Martie 2025, 11:19

Apicultorii pot solicita sprijin financiar de la APIA pentru 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului...

Apicultorii pot solicita sprijin financiar de la APIA pentru 2025
Fermierii din sectorul ovin și caprin, afectați de fenomene climatice, pot depune cereri de ajutor până pe 21 martie
Stiri fonduri europene 17 Martie 2025, 16:37

Fermierii din sectorul ovin și caprin, afectați de fenomene climatice, pot depune cereri de ajutor până pe 21 martie

Crescătorii de ovine și caprine care au fost afectați de fenomene climatice nefavorabile pot depune cereri de sprijin...

Fermierii din sectorul ovin și caprin, afectați de fenomene climatice, pot depune cereri de ajutor până pe 21 martie
Agricultorii au solicitat ajutor pentru mii de hectare de teren, în prima săptămână din martie
Stiri fonduri europene 10 Martie 2025, 11:44

Agricultorii au solicitat ajutor pentru mii de hectare de teren, în prima săptămână din martie

Fermierii români au depus 18.658 de cereri, în perioada 3 - 7 martie a.c., pentru subvenții destinate unei suprafețe totale...

Agricultorii au solicitat ajutor pentru mii de hectare de teren, în prima săptămână din martie
Peste 97% dintre fermierii eligibili au fost aprobați pentru plată de către APIA
Stiri fonduri europene 07 Martie 2025, 16:01

Peste 97% dintre fermierii eligibili au fost aprobați pentru plată de către APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că a autorizat la plată peste 97% dintre fermierii...

Peste 97% dintre fermierii eligibili au fost aprobați pentru plată de către APIA
Fermierii din sectorul ovin pot depune cereri pentru sprijin financiar până pe 21 martie
Stiri fonduri europene 26 Februarie 2025, 15:49

Fermierii din sectorul ovin pot depune cereri pentru sprijin financiar până pe 21 martie

Crescătorii de ovine pot solicita sprijin financiar, termenul-limită pentru depunerea cererilor fiind 21 martie.

Fermierii din sectorul ovin pot depune cereri pentru sprijin financiar până pe 21 martie
Fonduri europene pentru agricultură: APIA a autorizat plăți de aproape 638 milioane de euro
Stiri fonduri europene 21 Februarie 2025, 15:59

Fonduri europene pentru agricultură: APIA a autorizat plăți de aproape 638 milioane de euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că, de la începutul lunii decembrie, a autorizat la plată...

Fonduri europene pentru agricultură: APIA a autorizat plăți de aproape 638 milioane de euro
Fermierii europeni, mai aproape de subvenții fără birocrație excesivă
Stiri fonduri europene 10 Februarie 2025, 17:19

Fermierii europeni, mai aproape de subvenții fără birocrație excesivă

Uniunea Europeană pregătește modificări pentru simplificarea regulilor privind subvențiile agricole, cu scopul de a reduce...

Fermierii europeni, mai aproape de subvenții fără birocrație excesivă
Fermierii români primesc finanțare de peste 530 de milioane de euro
Stiri fonduri europene 10 Februarie 2025, 17:08

Fermierii români primesc finanțare de peste 530 de milioane de euro

Peste 664.587 de fermieri români vor beneficia de finanțare în valoare totală de 537,129 milioane euro, conform datelor...

Fermierii români primesc finanțare de peste 530 de milioane de euro