Fonduri europene pentru agricultură: APIA a autorizat plăți de aproape 638 milioane de euro
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că, de la începutul lunii decembrie, a autorizat la plată peste 637,9 milioane de euro. Această sumă este destinată sprijinirii a 677.761 de fermieri, în cadrul schemelor de plată derulate prin fonduri europene și naționale.

Articol de Petruț Mazilu, 21 Februarie 2025, 15:59
Conform sursei citate, au fost autorizaţi la plată peste 95% din totalul fermierilor declaraţi eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024.
Potrivit APIA, 501,02 milioane de euro (2,49 miliarde lei) provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
'Începând cu data de 02 decembrie 2024 şi până la acest moment, în conformitate cu atribuţiile ce îi revin, pentru plată finală aferentă Campaniei 2024, APIA a plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), suma totală de 501.022.630,86 euro (2.492.737.879,08 lei), pentru un număr de 676.145 beneficiari. În Campania 2024, plăţile din (FEADR) şi (BN1) pentru intervenţiile DR (dezvoltare rurală) se efectuează de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR)', se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, plăţile pentru intervenţiile finanţate din din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.
În Campania de plată a avansului aferent cererilor de plată depuse în anul 2024 au fost făcute plăţi din FEGA, FEADR şi BN1 (cofinanţare de la bugetul naţional) în valoare de 1,28 miliarde euro (6,38 miliarde lei).