Fermierii români solicită sprijin în cazul eliminării taxelor de import pentru produsele agricole din Ucraina
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC), din care fac parte patru organizaţii profesionale din domeniu, solicită sprijinirea fermierilor români în cazul unor blocaje generate de decizia Comisiei Europene de a elimina taxele de import pentru produsele agricole provenite din Ucraina şi protejarea acestora de anumite sancţiuni provenite din nealinierea, în timp util, la noile prevederi ale Politicii Agricole Comune (PAC).
Forme noi de sprijin pentru fermieri, în contextul crizei economice generate de pandemie
Fermierii pot depune până la data de 12 mai 2022, inclusiv, cereri de solicitare pentru trei forme noi de sprijin în vederea susţinerii activităţii lor, valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat fiind de 453,899 milioane de lei, a anunţat miercuri Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
APIA lansează noi scheme de sprijin pentru fermieri afectați de criza COVID-19
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură aduce la cunoștința fermierilor lansarea a 3 noi scheme de sprijin în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine și / sau caprine, dar și în sectorul vegetal – legume-fructe și cartofi.