Acest sistem tradiţional de creşterea oilor a avut o maximă dezvoltare până în anul 1829 (Pacea de la Adrianopol), după care, prin desţelenirea păşunilor şi extinderea culturilor cerealiere, transhumanţa cu ovinele s-a redus destul de mult.
Alte stavile şi mai mari în calea practicării transhumanţei au fost puse după reformele agrare din 1864, 1921 şi 1946, urmată de un uşor reviriment după colectivizarea forţată a agriculturii, când simţul proprietăţii asupra terenurilor a fost mult diminuat, permiţând în mod tacit întreţinerea mai "liberă" a turmelor de oi pe toate categoriile de terenuri agricole şi în păduri din zonele de câmpie şi dealuri, până în cele montane.
În prezent, această practică este puternic restricţionată după aplicarea legii fondului funciar, iar turmele de oi nu mai pot circula sau hrăni la întâmplare pe proprietăţile private sau colective. Se pune însă foarte serios problema unor reglementări privind transhumanţa ovinelor în noile condiţii socio-economice din ţara noastră care se găseşte în plin proces de integrare europeană.
Condiţii minime de îndeplinit pentru creşterea ovinelor în sistem transhumant:
1. Durata maximă a perioadei de păşunat pentru condiţiile ţării noastre este de 200-210 zile în condiţii de irigare la câmpie sau în condiţii de neirigare, prin păşunat transhumant de la câmpie-deal-munte şi retur, cu întreţinerea oilor pe timp de iarnă în saivan. Depăşirea duratei de 200-210 zile de păşunat în condiţiile actuale are repercusiuni extrem de nefavorabile asupra productivităţii, calităţii şi biodiversităţii covorului ierbos, cu declanşarea şi accelerarea unor procese erozionale ale solului, colmatarea râurilor, lacurilor de acumulare pentru hidrocentrale, inundaţii catastrofale, alunecări de terenuri şi aridizarea până la deşertificare a unor teritorii din ţara noastră.
2. Încărcarea păşunilor cu un număr adecvat de animale, în funcţie de producţia şi calitatea covorului ierbos, în special pe terenurile în pantă expuse eroziunii.
3. Asigurarea apei pe păşune şi a unor condiţii de păşunat raţional, a unui minimum de adăpostire pentru îngrijitorii de animale, şi ocrotire faţă de animalele răpitoare.
4. Obligativitatea hrănirilor oilor la iesle pentru o durată de 155-165 de zile dintr-un an; orice alt sistem duce la degradarea vegetaţiei şi solului, cu repercusiunile extrem de negative asupra mediului, economiei şi proprietăţii private sau obşteşti.
Propuneri de reguli privind transhumanţa ovinelor:
■ Posedarea unui document de circulaţie (transhumanţă) cu inventarul exact al efectivelor de ovine (rasă, categorie, însemne de recunoaştere etc.) ce urmează a efectua transhumanţa, eliberat de primăria de reşedinţă a proprietarului, cu data plecării şi viza itinerarului aprobat de autorităţile agricole judeţene.
■ Trecerea datei de sosire şi plecare a turmei de ovine în documentul de circulaţie la primăria localităţii tranzitate şi însoţirea turmei de organele de ordine comunale, la intrarea şi ieşirea din hotarul unei localităţi, pe un itinerar care să nu afecteze culturile agricole.
■ Staţionarea peste noapte pe teritoriul unei localităţi se va face pe bază de înţelegere scrisă cu reprezentanţii primăriei, contra unei taxe şi sub supravegherea paznicilor comunali.
■ Prezentarea la sosire, către administraţia teritoriului unde urmează să păşuneze o perioadă mai lungă de timp, a documentului de circulaţie (transhumanţă) cu vizele şi datele în clar privind efectivul, itinerarul etc. şi respectarea întocmai a încărcării cu animale a păşunii, plata taxei de păşunat şi altele.
■ Eliberarea la plecarea din zona montană de către administraţia fondului pastoral a unui document de circulaţie spre locul de iernare, care de asemenea să fie vizat de toate primăriile localităţilor tranzitate.
■ Neînregistrarea unei perioade chiar şi de o zi în documentele de însoţire a animalelor, prin care să dovedească acceptul organismelor locale asupra tranzitării sau staţionării unei turme de oi, constituie infracţiune, deoarece animalele în acest răstimp au fost hrănite pe alte terenuri cultivate sau cu vegetaţie naturală, în afara celor convenite sau aprobate în foaia (permisul) de transhumanţă.
Ing. Teodor Maruşca