-

Mică istorie a festivalurilor-concurs de muzică populară

Dintotdeauna, timpul şi-a pus amprenta asupra vieţii oamenilor, a modului de a trăi în rânduiala pe care au moştenit-o de la părinţi şi bunici. Au existat însă momente în istorie când traiul patriarhal s-a transformat pe dată, iar rostul satului n-a mai fost nici pe departe cel de odinoară. Tinerii au plecat la şcoli înalte. Unii au revenit la rădăcini, în localităţile natale, alţii s-au lăsat purtaţi de destin cine ştie unde…

Muzicanţii s-au reorganizat. Plecaţi din sat, din taraful de familie, s-au reunit în orchestre. Unii au continuat sa fie urechişti, cântând fără să cunoască notele muzicale, alţii au mers, după cum le-a dat mâna, mai devreme sau mai târziu, la şcoli de profil.


De la taraf la orchestra populară


După 1940, la iniţiativa lui Petrică Moţoi au fost reuniţi 70 de instrumentişti care, alături de alţi muzicanţi conduşi de Victor Predescu, au compus o uriaşă orchestră, spectacolele lor fiind suport financiar pentru ajutorarea instrumentiştilor şomeri din acei ani. Din rândurile lor s-a constituit, ulterior, orchestra “Doina Românească”, din care, în 1946, dirijorul Victor Predescu a format Orchestra de concerte “Barbu Lăutaru”. Pe măsură ce anii au trecut, numărul orchestrelor populare a crescut. Au fost înfiinţate şi ansambluri artistice pe lângă căminele culturale, casele de cultură, şcolile populare de artă, brigăzi artistice în întreprinderi...

Preambul

În luna mai a anului 1953 este organizat, la Bucureşti, Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor, o replică a fostului regim comunist faţă de Jocurile Olimpice. “Niciodată n-a fost Bucureştiul atât de frumos, atât de plin de viaţă! – nota Scânteia din 2 august 1953 - . Flutură steagurile-n vânt. Se-ncing hore ale prieteniei în gări, în parcuri şi pe străzi şi-n joc se prind voioşi, alături de tinerele gazde, băieţi şi fete veniţi de peste mări şi ţări. Pe străzile capitalei dragi răsună, în zeci de limbi, cântecele tinereţii. Zeci de tineri cetăţeni înconjoară pe oaspeţi, le cer autografe, le strâng mâinile. Sunt de ajuns doar două cuvinte: pace şi prietenie – ca tinerii din orice ţară să se înţeleagă imediat între ei.”

Festivaluri-concurs

În 1965, Mihai Florea a început să prezinte la Televiziunea Română emisiunea “Dialog la distanță”, iniţiind astfel un concurs între două județe pentru a descoperi noi talente pe diferite teme, meşteşuguri, muzică, etc. Totodată, Mihai Florea a pus bazele emisiunilor-concurs, radiofonice și de televiziune, “Steaua fără nume” și “Floarea din grădină”. De altfel, concursul “Floarea din grădină” a fost rampă de lansare pentru numeroşi artişti, nume de seamă ale câtecului popular românesc. Importante au fost, încă de la debut, şi Festivalul – Concurs Național al Interpreților Cântecului Popular Românesc “Maria Tănase” (prima ediţie: 1969), instituit pentru a cinsti memoria îndrăitei interprete, ca şi Festivalului Naţional al Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu”, dedicat Privighetorii Gorjului în 1979.


Competiţii naţionale ideologizate

Acestor manifestari le-au urmat însă şi concursurile şi festivalurile regionale “Satule, grădină dulce” şi “Festivalul cântecului nou”, cel din urmă cu trimitere la directivele de construire a noului “prototip” uman, impus de Nicolae Ceauşescu, devotat socialismului şi comunismului. Ulterior, a fost instituită competiţia naţională Festivalul „Cântarea României”, un concept menit să gestioneze structura „omului nou” şi a folclorului la fel de nou ce „s-a lăsat” inventat. Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a transmis noi directive de propagandă comunistă: organizarea, sub egida Frontului Unităţii Socialiste a Festivalului gigant „Cântarea României“, “manifestare educativă, politico-ideologică, cultural-artistică de creaţie şi interpretare”, deschisă în 1977. Ideea organizarii acestei manifestari a fost lansată la primul Congres al Educaţiei Politice şi Culturii Socialiste, desfăşurat la Bucureşti între 2 şi 4 iunie 1976, Festivalul “Cântarea României” fiind organizat riguros pentru a fi de la debut „o acţiune de masă de importanţă deosebită pentru dezvoltarea mişcării artistice, angajarea oamenilor muncii atât în calitate de creatori, cât şi de beneficiari ai actului de cultură, pentru educarea politică, patriotică şi revoluţionară a întregului popor“. „Regulamentul cadru“ al Festivalului, prezentat în Almanahul „Scânteia“, şi etapele de desfăşurare ale concursului - etapa de masă, cea judeţeană sau de sector, o etapă interjudeţeană şi etapa finală, republicană, au fost pregătite pentru deschiderea din luna mai a anului 1977. Gala laureaţilor ediţiei I s-a desfăşurat la 11 iunie 1977, pe stadionul 23 August din Capitală, deschizând astfel seria spectacolelor propagandistice concepute după modelul nord-coreean prezentat, în 1971, lui Nicolae Ceauşescu, de Kim Ir Sen.


Revoluţia din 1989 a lărgit paleta de dezvoltare, deconstrucţie şi restructurare a festivalurilor care aduc în prim-plan cântecul popular românesc, transformându-se într-un liant între tinerii iubitori ai cântecelor din vetrele satelor şi fărâma de muzică tradiţională ce tinde să intre într-un con de umbră de la an la an, pe măsură ce alte genuri muzicale capătă tot mai mult teren.