-

Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara a ajuns la cea de-a 25-a ediţie

Festivalul de la Sighişoara a ajuns la cea de-a 25-a ediţie, iar faimoasa Cetate a devenit pentru trei zile, o scenă imensă desprinsă parcă din Evul Mediu. Artişti şi dansatori din România şi alte patru ţări au pregătit zeci de momente cultural-artistice.

Tema ediţiei de anul acesta a fost "Legende medievale", iar turiştii care au fost deja la Sighişoara s-au declarat încântaţi de experienţa trăită acolo. Festivalul a avut şi ediţii mai slabe, iar ediţia din acest an a fost, iarăşi, pe un trend crescător.

Ediţia din acest an a fost foarte bine organizată, prin care s-a încercat o retrăire o istoriei României. Duminică, 29 iulie, a fost ultima zi a Festivalului Medieval de la Sighişoara, astfel că cei care şi-au dorit să vadă poveştile cu iz medieval recreeate în Cetate au avut la dispoziţie trei zile pentru a ajunge acolo.

Pe parcursul celor trei zile, Primăria Sighişoara a deschis o poartă de călătorie în timp care a pua în valoare Cetatea Sighişoarei prin autenticitatea spectacolelor, a decorurilor, a recuzitei şi evident, a costumelor. Publicul s-a putut bucura de muzică şi dansuri medievale.

Publicul a avut parte de spectacole susţinute de Teatrul de Comedie, Teatrul de umbre, de reprezentaţii interactive pentru copii, de jonglerii cu steaguri, de ateliere de artă şi manufactură medievală.

Nu au lipsit esc din program activităţi de tabără, arena de turnir a cavalerilor, recitaluri de poezie, conferinţe, expoziţii, videomeapping, activităţile vor avea loc atât în Cetate, cât şi în Piaţa Muzeului, în Piaţa Răţuştelor şi în Piaţa Sigma.

Sursa: rador

Sursa foto: imperialtransilvania.com

Articole înrudite