Câștigătorii Festivalului "Sus la munte, la Muscel"
Câmpulung Muscel a fost gazda unuia dintre cele mai importante evenimente folclorice din România, Festivalul Național Concurs de Muzică Populară "Sus la munte, la Muscel".
18 August 2023, 18:36
Cea de-a X-a ediție a fost câștigată de interpreta suceveancă Petronela Popa, iar Premiul de Excelență "Marioara Murărescu", a fost obținut de Delia Gandore din Vaslui.
Tânăra Maria Ghiorghițoiu din județul Argeș (reprezentantă a zonei Muscelului) este câștigătoarea de anul acesta a premiului I, aflam de la Constantin Pasol, corespondent Antena Satelor.
Locul al II-lea a revenit Biancăi Diana Popa din Beiuș - Crișu Negru, județul Bihor, iar pe treapta a III-a a podiumului s-a clasat Andra Gabriela Sâiu din zona Romanați, județul Olt.
Cele trei mențiuni au fost câștigate de Dorian Adrian Rus de pe Valea Țibleșului, județul Bistrița Năsăud, Bianca Opăriuc (Banatul de Câmpie), județul Timiș și Simona Elena Lazăr din Tulcea.
De asemenea, un premiu special pentru cel mai frumos costum a fost câștigat de Daria Maria Costea de pe Valea Târnavelor, județul Alba.
Pentru cele 9 premii, au concurat 22 de tineri din toate zonele etnografice ale României.
Pe scena festivalului, amplasată în Piața Primăriei Municipiului Câmpulung, în cele două seri de spectacol au susținut recitaluri de excepție și interpreți îndrăgiți ai cântecului popular românesc, precum Mariana Ionescu Căpitănescu, Gelu Voicu, Ilie Dură, Ionuț Cîrstea, Anamaria Cîrstina, Valentin Precup și George Mărgineanu, în prima zi.
În cea de-a doua au cantat Grigore Leșe, Olguța Berbec și Remus Novac, Ciprian Roman, Grupul vocal bărbătesc „Doruri Muscelene” și Anghelina Timiș Lung.
De asemenea, au mai evoluat și câștigătorii Trofeului ”Gavriil Prunoiu" la edițiile anterioare: Sofia Baicu, Gabriela Popovici, Alexandra Chira, Casiana Ioviță, Raluca Covaci, Gabriel Treteag, Geanina David, Roxana Goia precum și
cei ai Premiilor de Excelență ”Marioara Murărescu” tot de la edițiile anterioare: Marcela Latiș, Mădălina Ciucu, Andreea Dinu, Diana Monete, Andrada Betej, Lorena Ene, Ingrid Boengiu.
Acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra "Doina Argeșului", dirijor Cătălin Iancu, iar prezentatoare a fost Iuliana Tudor de la TVR.