Lucreţia Ciobanu a cules cântece păstoreşti la povaţa surorii mai mari
Doamna Munţilor, Lucreţia Ciobanu, s-a născut pe meleaguri transilvănene, la 27 octombrie 1924, într-un sat păstoresc: Topârcea, din apropierea Sibiului. A fost fascinată încă din copilărie de doinele cântate din fluier de oieri.
06 Aprilie 2016, 11:43
De asemenea, cântecele muzicanţilor din satul natal îi făceau inima să tresalte. Mărturisea, prin 2008, cu nostalgie: “Unde m-am născut eu, nu erau radiouri. Mama, Ana se numea, tare duios cânta. Tatei, Ion Arcaşu, îi plăcea foarte mult muzica‘‘, îşi amintea regretata interpretă Lucreţia Ciobanu.
S-a despărţit de localitatea natală la 14 ani.De dragul muzicii a luat drumul Bucureştiului. Prin vocea radioului a descoperit canţonetele italienilor, însă cântecele din inima Transilvaniei i-au rămas în suflet.
La povaţa surorii mai mari s-a întors pe plaiurile natale, să-şi formeze propriul repertoriu. “Mergeam cu un magnetofon şi culegeam de la muzicanţi... M-am inspirat din ceea ce era apropiat de noi, cei de la Mărginimea Sibiului, fiindcă au creat fără influenţe lăutăreşti. Toată ziua erau cu fluieru-n gură: prin munţi, pe dealuri, prin văi, prin păduri... Am cules o serie de piese, de viaţă lungă, mi-a plăcut să cânt foarte mult natura şi bine am făcut‘‘, mărturisea interpreta.
A străbătut ţara-n lung şi-n lat şi, întreaga viaţă, a promovat folclorul. În tinereţe, din 12 luni ale anului, 11 se afla în turneu.“Cu valiza-n mână şi... drumul la gară. Toate trenurile le ştiam. Când orchestrele sau ansamblurile erau mai căpătuite, mergeam în turneu cu vagonul, mai liniştiţi. Dar... de cele mai multe ori mer¬geam cu maşină de la IRTA. Dar totul mergea strună, că eram tineri. Stau, uneori, şi mă gândesc noaptea: “cum am putut face atâtea drumuri?”. N-a rămas nimic necolindat”… se întreba, zâmbind, Doamna Munţilor.
S-a stins din viaţă la 30 septembrie 2015, cu o lună înainte de a împlini 91 de ani.
