Începutul anului bisericesc, Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel smerit)
Pe data de 01 septembrie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Dionisie. Acesta s-a născut în jurul anului 470 în Sciția Mică și a intrat de tânăr în viața monahală. După finalizarea studiilor în una din școlile mănăstirești din Dobrogea, ajunge ca pelerin în Orient.
31 August 2014, 21:00
Din cauza monofizismului este nevoit să meargă la Constantinopol și de aici la Roma. Va lucra sub ascultarea a zece papi, începând cu Atanasie al II-lea (496-498) și încheind în timpul pontificatului lui Vigiliu (537-555).
Datorită Sfântului Dionisie Exiguul afirmăm astăzi că suntem în anul 2014 ,,după Hristosa, deoarece el a propus numărarea anilor începând cu Întruparea Domnului. Astfel, el abandonează era lui Dioclețian, și acceptă anul 753 ca an al Întrupării Domnului și punctul de la care începe era creștină.
Chiar dacă în calculul propus de el întâlnim și o eroare, ideea în sine a fost cu adevărat revoluționară. Calendarul stabilit de el a fost adoptat în Italia în anul 527, mai târziu în Franța și în Anglia, extinzându-se cu vremea în întreaga lume creștină.
Calificativul de "cel Mic" sau "Exiguus" și l-a luat el însuși ca gest de smerenie.
Datorită traducerilor pe care le-a făcut din diverși scriitori și Părinți ai Bisericii creștine din Orient, cum au fost Chiril al Alexandriei, Grigorie de Nysa, a făcut cunoscută teologia răsăriteană în mediul latin.
Al doilea mare merit care îi revine lui Dionisie cel Mic, se leagă de activitatea de traducere în latină și de colecționare a canoanelor bisericești, fixate la diferite sinoade sau concilii și care fuseseră redactate în limba greacă.
Cuviosul Dionisie Exiguul a trecut la cele veșnice în Italia, în jurul anului 545.
În Biserica romano-catolică pe 01 sept. - Sf. Egidiu abatele, Sf. Iosua.
Ca o rază strălucitoare ce luminează toată lumea te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce al socotit curgerea timpului după Nașterea lui Hristos și ai făcut cunoscute rânduielile Sfinților Părinți. Slavă Celui ce te-a binecuvântat pe tine. Slavă Celui ce lucrează prin tine sfințirea vieții noastre. Amin!