Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia
Pe data de 1 martie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântei Mucenițe Evdochia. O bună parte a vieții și-a petrecut-o în desfrânare, agonisind o avere însemnată.
28 Februarie 2019, 22:00
Aceasta era originară din cetatea Heliopolis, din provincia Liban (Frigia), a trăit în timpul împăratului Traian. Schimbarea sa lăuntrică s-a petrecut în chip minunat, datorită monahului Gherman.
În urma convorbirilor duhovnicești cu acesta, Evdochia a luat hotărârea de a primi Botezul. După ce a fost botezată de către Teodot, episcopul cetății, ea și-a împărțit toată averea săracilor, apoi s-a călugărit.
În mănăstire s-a dăruit celei mai aspre viețuiri, în desăvârșită ascultare, în posturi, privegheri, și rugăciuni. Obștea mănăstirii a cerut-o stareță. Pentru pocăința sa adâncă, Dumnezeu a învrednicit-o cu darul învierii morților. Cuvioasa a dobândit moarte muceniceasca, în timpul persecuției din vremea lui Vincentiu, conducătorul cetății Heliopolis.
Sfânta Domnina se trăgea din părinţi binecredincioşi şi bogaţi. Încă din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dedat nevoinţelor pustniceşti şi înfrânării tuturor pornirilor trupului. Făcându-şi o colibă lângă grădina maicii sale, a petrecut zi şi noapte în ea, udându-şi cu lacrimi neîncetat nu numai obrajii ci şi inbracamintea de păr ce o purta. Hrana ei era lintea înmuiată în apă. Îşi acoperea faţa cu multă grijă cu o pânză, încât nici ea nu putea vedea faţa cuiva şi nici altcineva pe a ei. Din zorii zilei intrand in Biserica laolalta cu multimea de crestini, aducea lui Dumnezeu cantare de lauda, petrecând în felul acesta ziua şi noaptea, în cele din urmă s-a ridicat împreună cu faptele ei cele plăcute lui Dumnezeu, la Mirele ei cel iubit, Hristos Dumnezeul nostru.
Mielușeaua Ta, Iisuse, Evdochia, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău. Pentru rugăciunile acesteia, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu,miluiește-ne și ne păzește pe noi. Amin!
Foto: http://pravicon.com