Sfântul Andronic
Pe data de 17 mai, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Andronic. Acesta a fost unul dintre cei Șaptezeci de Apostoli și rudă a Sfântului Apostol Pavel.
16 Mai 2015, 21:00
Acest apostol al Domnului, ca și cum ar fi fost cu aripi a înconjurat toată Iumea, smulgând toată înşelăciunea nebuniei idoleşti din rădăcină, şi propovăduind pe Hristos.
Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Români, spune: ,,Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunias, cei de neam cu mine și împreună închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înaintea mea au fost în Hristos,,
Sfântul Andronic a fost hirotonit episcop al Panoniei, fără a avea tronul episcopal. Acesta a călătorea și predica Cuvântul pe întreg cuprinsul Panoniei.
Împreună cu Sfânta Iunia a luptat împotriva închinării la idoli trăgând spre dumnezeiasca cunoştinţă pe mulţi, au stricat capişti idoleşti şi au zidit dumnezeieşti biserici, şi gonind duhuri necurate de la oameni şi tămăduind boli fără de leac.
Sfintele lor moaște s-au descoperit în regiunea Evgheniei.
Tot în această zi, facem pomenirea:
- Sfintei Iunia;
- Sfântului Mucenic Solohon;
- Sfinților Mucenici Pamfamir și Pamfilon;
- Sfinților Cuvioși Nectarie și Teofan, ctitorii ai Mănăstirii lui Varlaam, din Meteora.
În Biserica romano-catolică pe 17 mai - Sf. Pascal Baylon, Fer. Ioan Scheffler.
Apostole sfinte Andronic, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre. Amin!