Sfântul Mucenic Sava
Pe data de 12 aprilie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Mucenic Sava. Acesta s-a născut în anul 334, într-un sat din zona Buzăului. Părintele său duhovnicesc era preotul Sansala, cei doi erau călugări misionari în ținutul Buzăului. Aceștia converteau la creștinism numeroși daco-romani, goți și barbari închinători la idoli.
11 Aprilie 2014, 21:00
În a treia zi de Paști din anul 372, ostașii lui Athanaric, au prins pe preotul Sansala, cât și pe fericitul Sava, i-au legat și i-au bătut, făcându-le multe răni pe trup, ca să se închine idolilor.
Sfântul Sava, înfruntându-i cu bărbăție, a fost condamnat la moarte prin înecare. Legându-i un lemn de gât, l-au aruncat în râul Buzău.
Așa s-a săvârșit Sfântul Mucenic Sava la vârsta de 38 de ani în anul 372.
Sfintele sale Moaștele au fost luate de creștini și de preotul Sansala și ascunse, a poi de frica goților, "au fost trecute din țara barbară în România", adică în Imperiul Român, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, de origine din Capadocia.
Prin anii 373-374, la cererea Sfântului Vasile cel Mare către dregătorul Scitiei Mici ,,de a-i trimite moaște de sfinți", prezbiterii din Dacia au trimis moaștele Sfântului Mucenic Sava la Cezareea Capadociei, însoțite de o scrisoare, scrisoarea întocmită de un preot învățat din Dacia sau de Sfântul Bretanion de la Tomis. Aceasta poartă titlul "Epistolă a Bisericii lui Dumnezeu din Gotia (Dacia) către Biserica lui Dumnezeu ce se găsește în Capadocia și către toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale".
Aceasta a fost adresată, deci, tuturor Bisericilor locale, nu numai celei din Capadocia, dându-i-se un caracter ecumenic, universal, căutând să facă cunoscut tuturor că și în Dacia Carpatică sunt martiri pentru Evanghelia lui Hristos Dumnezeul nostru.
În Biserica romano-catolică pe data de 12 aprilie - Sf. Sava Gotul, Sf. Iuliu I.
Apostolilor, mucenicilor, proorocilor, ierarhilor, cuvioșilor și drepților, care bine ați săvârșit lupta și credință ați păzit, intrazneala având către Mântuitorul, pe Acela, ca pe un bun, rugați-L să mântuiască sufletele noastre. Amin!