Ascultă Radio Antena Satelor Live

Iunie

Când e zăduf, scuteşte vitele, adăpostindu-le la umbră. Oculează pădureţii mai bine după ploaie şi cu deosebire seara şi dimineaţa. Seamănă ridichi de toamnă. Când iarba e mai în floare, coseşte-o.

29 Iulie 2017, 04:10

Sfaturi generale:

De pătimesc porcii de grumazi, din cauza căldurii, dă-le leacuri pentru stomac. Astfel, este în apotecă pulberea de Helleborus albus. La cei mari le dai cât ţine vârful cuţitului, la cei mici pe jumătate. Sapă viile a doua oară înainte ori după înflorire. De umblă furnicile la coşniţe, închide-le calea, ungând cu petroleu scândura pe unde se urcă. Uscă cireşe, vişine şi strugurei pentru iarnă.

Seamănă rapiţă.

Prevestiri de timp:

Când fulgeră şi tună mult în luna iunie, atunci vara are să fie nouroasă. Iunie mai uscat decât umed umple buţile cu vin. Iunie umed şi rece strică întreg anul. Călătoria furnicilor vesteşte an bun. Omidele multe sunt semn de vin şi grâu mult.

Săritul peştilor vesteşte furtună. De sunt mulţi bureţi iuţi, iarna viitoare are să fie uşoară. Prea multă ploaie în iunie este stricăcioasă viţeilor şi stupilor. Vânt de roadă, vânt de poame. Dacă bate în iunie vântul de miazănoapte, atunci rodeşte grâu mult. Dacă plouă în iunie, va fi grâu, dar nu va fi mălai.

Denumirile populare ale lunii Iunie:

cireşari, cireşar, cireşeri, cireşel, luna cireşelor

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucuresti, 2001, 2009

Calendarul lunilor anului 01 Februarie 2018, 04:52

Februarie

Poporul zice că luna lui februarie este a unuia „ferică şi desferică”. Poate că unde în luna lui februarie începe a se...

Februarie
Calendarul lunilor anului 01 Ianuarie 2018, 04:50

Ianuarie

Începeţi să deregeţi gardurile, cercetaţi des prin pivniţă poamele, zarzavaturile; aerisaţi pe la amiazi grajdurile, daţi...

Ianuarie
Calendarul lunilor anului 01 Octombrie 2017, 04:57

Octombrie

Săpaţi gropi prin livezile umede; puneţi gunoi pe câmpurile cu trifoi, curăţiţi pomii de uscături până să nu vină frigul;...

Octombrie
Calendarul lunilor anului 29 Iulie 2017, 05:02

Decembrie

Anul se sfârşeşte şi gazda trebuie să se îngrijească de toate, să vadă dacă nu s‑a adunt apă pe sămănături, dacă nu trebuie...

Decembrie
Calendarul lunilor anului 29 Iulie 2017, 04:59

Noiembrie

Puneţi sălcii; gunoiţi pomii; acoperiţi pomii mai gingaşi, îngropaţi via; curăţiţi pomii de muşchi pe timp umed, depărtaţi...

Noiembrie
Calendarul lunilor anului 29 Iulie 2017, 04:54

Septembrie

Araţi câmpurile de grâu şi semănaţi-le până pe la 13. Sămănaţi încă varza nemţească, spanac, morcovi, răsădiţi salata de...

Septembrie
Calendarul lunilor anului 29 Iulie 2017, 04:27

August

Araţi pentru sămănăturile de iarnă şi zdrobiţi glodurile de pe camp. Puneţi gunoi pe câmpurile cu sămănături de iarnă....

August
Calendarul lunilor anului 29 Iulie 2017, 04:19

Iulie

Semănaţi pentru a doua oară spanac şi varză, udaţi straturile cu apă de vale, dacă este secetă. Pânea coaptă în luna aceasta...

Iulie