-

Popas în Săptămâna Mare, la Hațeg: întâlnire cu „Pasărea sufletului”

La Hațeg, într-o primăvară numai muguri, ne-am dat întâlnire cu Pasărea sufletului... Meșterul Simu Grecu, din neamul luncanilor din Târșa, se mândrește cu lingurile lui sculptate măiastru, având drept coadă un fel de amfipteră, jumătate trup cu solzi de balaur, jumătate cap de pasăre măiastră, cu coroniță de păuniță și ochi de floare în cinci petale (precum roza canina)...

Pentru meșterul Simu, “viața n-a fost ușoară, ci mereu provocatoare”, ne spune, cu veri petrecute la stână, cu călătorii lungi, pe drumurile cele vechi, de culme, ale dacilor. Acolo, sus, în munte, a învățat el tainele cioplitului în lemn și-ale meșteritului, din bardă, teslă și topor, de tot felul de unelte indispensabile altădată hațeganului. Obiectele ieșite din mâna lui – ca și din mâna vreunui strămoș dac, de la care se va fi perpetuat în timp motivul păsării sufletului – nu sunt doar utile, ci și frumoase, împodobite cu modele arhetipale.

În Muzeul etnografic de la Hațeg, pe care l-a înființat cu multă vreme în urmă, meșterul a pus și-o ramă sculptată de “Simu cel Tânăr” (el, meșterul, la vârsta de 12 ani), cu motivul “lumii alungate”: un punct din care pleacă razele, pe o jumătate de cerc. “Nu știa țăranul ce e dincolo”, zice Simu Grecu, adăugând: “Lumea alungată e locul în care țăranul nu avea voie să pătrundă...”

Admirăm în muzeu un vas vechi de două sute de ani, dintr-acelea în care se pregătesc bucatele la stână. Are un sistem reglabil de agățare deasupra focului, ceea ce ne stârnește uimirea: “Se pune cocaiul (căldarea – n.n.), se face focul sub el și se reglează înălțimea lui, după flacără”. “Mere într-însul și tocănița mocănească?”, îl întreb. “Apăi, cum...?”, vine răspunsul ca un șuier de mirare.

Ne mutăm și noi, o dată cu povestea, în cuhnie. Mai întâi în cea a stânilor de munte, unde a “învățat” rosturile tocăniței cu fasole tărcată din Hațeg și Radu Anton Roman, într-un an pe când hălăduia prin locurile acelea, făcându-și filmările pentru emisiunea “Bucătăria lui Radu”. Iar după ce a văzut cum e cu tocănița și-a luat rețeta și secretul, s-a pornit repejor spre Hațeg, la Mama Aurelia (mama Rodicăi Csanadi, care se arată dornică să ne spună povestea acelei întâlniri). “Auzise că în Hațeg știe cineva să facă o ciorbă de fasole tărcată, cum multe nu-s”, zice Rodica, în vreme ce maică-sa o completează, nostalgic: “Parcă-l văd: era așa cumsecade și-atâta îi plăcea să mă mai pupe!... Stătea lângă mi ne, acolo, unde făceam fasolea, pe cerdac, și mă-ntreba ce pun în ea, ce mai trebe...!”

Mama Aurelia repetă pentru noi gesturile de odinioară, explicându-ne, probabil cu același ton cu care a făcut-o cu ani în urmă, felul în care se prepară celebra rețetă hațegană (de gătit după ce se va găta Postul). “Iei un ciolan afumat, fasole boabe – din cea mare și tărcată –, ciuperci, fasole verde, două cepe roșii tocate, 4 morcovi tăiați, sare, piper, paprika, chimen, bulion de roșii, frunze de tarhon”... Le-nșiră pe toate dinainte, arătându-le pe fiecare în vreme ce apasă pe cuvinte, ca nu cumva vreunul dintre ingrediente să iasă lipsă. “După ce s-a înmuiat, fasolea boabe se pune la fiert cu afumătura, apoi se adaugă restul legumelor și condimentele”.
Când să facem fotografiile, Mama Aurelia din Hațeg fuge iute din fața noastră, împingându-și fiica să țină castronul cu ciorbă de fasole tărcată pentru poză. După ce “ședința foto” se încheie, bătrâna revine, spunându-ne cu voce joasă: “Domnu' Radu mânca de toate, sărmanu'... Și-i plăcea să bea vin sec. O țâră cam mult...”

“Eram cinci frați acasă la noi, în Răchitova”, mai spune. „Mama n-avea bani să ne înnoiască de Sărbători, dar azi, când ne așezăm la masă cu toată familia, tare mă bucur! Veniți și dumneavoastră să mâncați două sarmale. Cum? Nu veniți acu? Nici la Paști?... Atunci la anul? Să v-aștept?”

Articole înrudite