-

Povestea „Cămășii cu altițe” sau Despre haina care îmbracă un neam

Antena Satelor în Satul Comorilor! Știm că v-a fost dor să mai călătorim împreună pe ulițele verii și ale acestui loc de legendă din inima Bucureștiului - care cu numai câteva săptămâni în urmă tăie pe răbojul vremurilor al 80-lea semn de când marele sociolog Dimitrie Gusti ni-l dărui nouă, românilor.

Și pentru că noi, cei de la postul de radio dedicat satului românesc, nu ne depărtăm nici o clipă de valorile neamului nostru - fie ele materiale sau imateriale - am ales ca-n această zi de sâmbătă să fim părtași la Sărbătoarea Iei Românești!

Ziua Universală a Iei, un proiect pornit cu câțiva ani în urmă cu scopul de a redimensiona cultura națională ca brand națională, a cucerit fără drept de tăgadă mapamondul. Pentru noi, centrul universului Iei a fost de această dată Muzeul Național al Satului, unde ne-am așezat studioul de vară, pentru două ceasuri caniculare, dar atât de bogate în sensuri și împliniri! 

„Ia - călătorie fără sfârșit prin timpul românilor” - aceasta a fost tema emisiunii de azi, în care i-am evocat pe toți aceia care, în timp, au cusut cu fir de ibrișin și cuvinte câte un semn de neuitare pe frumoasa cămașă cu altițe a Sânzienelor noastre.

Câteva idei ne-au fost călăuză...

Diversitatea de modele, culori și materiale din care costumul popular românesc se confecționează și felul în care acestea toate se adună în semne recognoscibile, coduri identitare după care ne cunoaștem și ne recunoaștem în lume. Am ales să ne scriem istoria cu aceste semne, anume, pe pânza subțire a timpului pe care-l trăim, așa cum fetele și femeile satului românesc au ales să-și coase iubirea și destinul pe pânza țesută de mâinile lor, spălată în râu și zvântată pe iarbă la soare. Am ales să așezăm semnele noastre identitare pe această pânză care a trecut testul eternității. Cine am fost, cine suntem și, mai ales, cine vom fi și cum ne vor recunoaște, în florile și fluturii Iei strămoșești ei, Moștenitorii!?

ant sat2 25.06

Am ales să sărbătorim, laolaltă cu voi, prietenii noștri, publicul nostru, această frumoasă-a-frumoaselor, Ia românească, în speranța că până și aceia care s-au rătăcit de neam, și-au risipit identitatea pierzând din ochi și din suflet semnele strămoșești, că până și aceia își vor regăsi identitatea și dragostea de țară. 

Am folosit de multe ori, în această zi, sintagma: Ia călătoare, așa că nu se putea să nu călătorim, pe unda radio, străbătând țara de-a lungul și de-a latul! Și am ajuns mai întâi în Mehedinți, în „Casa amintirilor” Ninei Predescu, torcând și depănând firul legendelor și al cântecului... Și ne-am dus apoi să țesem firul acesta, la Stoenești, în Vâlcea, acolo unde Cristina Niculescu nu s-a temut de arșița verii, ci a întins războiul, a urzit și-a țesut pânză trainică, pentru ii și cămăși. Și-am trecut munții, în Ardeal, și tot la război am aflat-o pe Silvia Toth din Nimigea, în Bistrița Năsăud. Și iarăși ne-am pornit la drum, până în câmpie, pe-aproape de apa cea mare a Dunării, găsind pricină de vorbă plină de farmec și sinceritate la Rica Drăghici, țărancă din satul Spiru Haret

ant sat3 25.06

Ei, și după ce ne-am ogoit nițel dorul de călătorie, ne-am tras pe-acasă. Cum unde acasă? La Muzeul Satului, acolo unde, cum v-am spus, ne-am așezat studioul de vară, preț de două ceasuri, într-un sâmbătă caniculară. Aci le-am aflat pe Doamnele folclorului românesc și pe femeile care stăpânesc meșteșugul și știința confecționării nu doar a iilor, ci a întregului costum popular, fără asemănare pe fața lumii.

Venită din inima celei dintâi capitale a Țării Românești, din Muscel, Elisabeta Turcu a ales să poarte pentru noi una dintre superbele ii pe care le tezaurizează de zeci de ani. Privind-o, ne-am imaginat că așa vor fi arătat doamnele primilor noștri voievozi: mândre de portul lor de o frumusețe rară. Recunoscută pentru valoarea celor câteva zeci de ii din colecția sa, Elisabeta Turcu ne-a încântat cu istorii fermecătoare și cu cântec izvorât din dragoste de neam.

Dintr-un alt colț de țară - din Dobrogea hercinică și plină de contraste, în care și-au aflat însă locul în deplină armonie atâtea comunități etnice și-atâta folclor autentic! - a venit la noi în emisiune Aneta Stan. Poate nu vor fi știut mulți până azi, dar iată cum toate s-au arătat, la ceasurile amiezii: Aneta Stan nu e doar „vocea dobrogenilor”, unică în inflexiunile ei, ci și o pricepută „meșteriță de ii”. Cu mâinile ei și-a cusut multe dintre iile pe care le poartă, cu mâinile ei a cusut multe ii pe care le-a dăruit, din dragoste pentru semnele eterne ale neamului și pentru perpetuarea unei arte eterne.

Din Gorj, alături ne-a fost Polina Mănăilă. Și-n glasul ei de pasăre care zboară spre înălțimi ne-am „scăldat” sufletul. Ne-am bucurat de cântec, așa cum ne-am bucurat și să o privim cum poartă cu simplitate și bună-credință aceeași „îmbrăcăminte identitară” (la propriu și la figurat) despre care am tot vorbim în această emisiune. În lumina tot mai blândă a după-amiezii de Cireșar, ne-a părut tuturor desprinsă dintr-un tablou de Nicolae Grigorescu.

Din nordul cel plin de ape și păduri, din Bucovina unde descălecară mai întâi Dragoș și Bogdan, întemeietorii de țară, a venit să ne fie alături Doina Anton Timu. Mândră de iile ei cusute de mâna măicuței, ne-a dăruit promisiunea generațiilor prezentului care duc mai departe zestrea de autentic a neamului. Dar pentru asta, mai ales, s-a pus chezaș Ana-Maria Trandafir, tânăra profesoară de limbi străine căreia nici „dicționarul” portului popular nu-i este străin. Acele semne identitare despre care vorbeam mai înainte - inventariate, redimensionate, reașezate pe pânza visată de îngerii ce veghează asupra poporului român - au astăzi străjeri de nădejde. Asemeni ei, sunt zeci, sute, mii de români care, individual sau uniți în diverse grupuri și organizații, militează pentru păstrarea Iei în memoria colectivă și pentru transmiterea nealterată a „codurilor” ei generațiilor care vin.

ant sat4 25.06

Cu puțină vreme în urmă - să fie doar vreo câțiva ani -, de la oameni asemenea celor care ne-au fost alături azi s-a pornit „mișcarea” pentru Ia românească. Datorită lor și prin ei am ajuns să sărbătorim, an de an, de Sânziene, Ziua Universală a Iei. Dar ar trebui să spunem că nu ei au făcut începutul, ci a venit mai de departe. Să ne amintim superba campanie făcută portului tradițional românesc, în țară și în lume, chiar de Reginele Țării. Chiar dacă nu au fost românce prin naștere, Regina Elisabeta și Regina Maria s-au dovedit a fi românce autentice prin spiritul lor. La fel de autentice ca și iile pe care le purtau. Și să ne amintim și de Matisse și de celebrul lui tablou „La Blouse Roumaine”, care ne-a făcut și în epocă, și mai târziu un uriaș serviciu de imagine. În ziua în care, la Nisa, Theodor Pallady îi dăruia lui Matisse o ie, niciunul dintre ei nu avea să bănuiască... seducția pe care cămașa aceasta cu altițe avea s-o exercite asupra maestrului artei universale și cum, peste timp, această „seducție” avea să fie multiplicată... în arta vestimentației, mari designeri ai lumii contemporane alegând să „croiască”, după cum s-a văzut, colecții întregi inspirate de ia româncelor.

Povestea asta am încercat să o spunem și noi, mai departe, acelora care ne-au ascultat, în 25 al lui Cireșar, anul de grație 2016. Vă mulțumim că ați fost alături de noi - Vasilica Ghiță Ene, Tatiana Mircea, Mariana Stănescu (realizatoarele emisiunii) - pentru a toarce împreună firul, a țese pânza și a coase nemuritoarea poveste a „Cămășii cu altițe”. 

(un text de Simona Lazăr)