-

După 14 zile de izolare, pacientul cu Covid-19 nu mai este contagios

O persoană confirmată cu Covid-19, care a stat în izolare 14 zile şi nu i se agravează starea în toată această perioadă, îşi poate relua activitatea, inclusiv în colectivitate, fără să se testeze din nou.

Anca Bâtiu, inspector sanitar din cadrul DSP Braşov, explică: "În 48 de ore de la confirmare, pacientul este evaluat de către un medic infecţionist, care îi face recomandări în ceea ce priveşte tratamentul şi conduita pe perioada celor 14 zile. Metodologia nu prevede o retestare la sfârşitul perioadei de izolare. După 14 zile, pacienţii confirmaţi Covid-19 se consideră că nu mai sunt contagioşi şi îşi pot relua activitatea, viaţa socială şi profesională".
Potrivit sursei citate, după ce se încheie perioada de izolare, deşi se consideră că nu mai sunt contagioşi, atunci când intră în colectivitate, pacienţii trebuie să respecte cu stricteţe, cel puţin 10 zile, măsurile sanitare, respectiv purtarea permanent a măştii de protecţie, să păstreze distanţa fizică şi să aibă grijă la igiena personală.
"Deci, retestarea pozitivilor nu este obligatorie! Despre pozitivii Covid-19 care au trecut de cele 14 zile de izolare putem spune că sunt cel mai puţin periculoşi pentru cei din jur. Ei nu mai sunt contagioşi şi sunt mai conştienţi de importanţa respectării regulilor!", a adăugat Anca Bâtiu.
Aceeaşi procedură se aplică şi celor care nu au test pozitiv dar sunt plasaţi în carantină pentru că au avut contact cu un pacient confirmat: după 14 zile îşi pot relua activitatea dacă nu apare simptomatologie specifică infecţiei SARS COV2.
Persoanele care au locuri de muncă şi care au trecut prin astfel de situaţii primesc concediu medical la finalul perioadei de izolare sau carantină, având în vedere că au fost monitorizate în permanenţă de DSP Braşov şi de medicii de familie.

RADOR
Foto: Pixabay

Articole înrudite

  • Am coronavirus! Pot continua să alăptez?

     Confruntat cu epidemia de Coronavirus, nu te poți abține să nu-ți faci griji ... mai ales dacă ai un copil acasă. Îi putem transmite COVID-19 alăptându-l, dacă este infectat? Ar trebui să nu mai alăptăm? Este laptele matern un antidot pentru SARS COV 2? Să facem un bilanț1
    Unul dintre principalele motive pentru care alăptați este că doriți să oferiți bebelușului cel mai bun început posibil. Dar epidemia de coronavirus, ar trebui să le împingă pe mame să apeleze la sticle sau chiar la lapte pentru sugari?
    Noul virus din China este extrem de contagios și revendică multe victime din întreaga lume. Cu toate acestea, vești bune pentru mamele care alăptează. Un studiu realizat de cercetători britanici și publicat în revista științifică The Lancet indică faptul că nu a fost găsită nicio urmă de SARS CoV 2 în laptele matern al mamelor infectate. Acești germeni virulenți nu erau de asemenea prezenți în lichidul amniotic sau în cordonul ombilical al femeilor care tocmai născuseră.
    Claude Didierjean-Jouveau, animator în cadrul Ligii Leche și autor al numeroaselor cărți despre alăptare, confirmă: „Toți experții și profesioniștii din domeniul sănătății asigură că noul coronavirus nu se află în laptele matern. Astfel, dacă mama contaminată este capabilă fizic, poate continua să alăptați fără probleme ”.
    Specialistul notează că „din punct de vedere biologic este important să continuăm. Anticorpii mamei sunt prezenți în lapte. Deci, dacă a dezvoltat boala și are anticorpi, și copilul ei va beneficia ”.
    Cu toate acestea, trebuie luate măsuri de precauție. Acest lucru se datorează faptului că, dacă virusul nu se află în laptele matern, este posibil să infectați un bebeluș prin atingere sau tuse lângă acesta. Prin urmare, este esențial să purtați o mască dacă prezentați semne de gripă, tuseți în cot sau vă spălați mâinile foarte regulat.
    „Aceste gesturi de barieră împotriva bolilor trebuie efectuate la fiecare hrănire, dar și la fiecare îngrijire acordată bebelușului. Este important să vă spălați mâinile înainte și după, de fiecare dată, pentru a evita contaminarea celui mic”, spune expertul în alăptare.
    În timp ce marea majoritate a minorilor pare a fi rezistentă la SARS-CoV-2, un studiu recent a evidențiat existența unor cazuri severe de COVID-19 la copii, dintre care unii aveau vârsta sub 12 luni.
    Această perioadă de carantină nu este ușor de gestionat. Și dacă virusul nu afectează calitatea laptelui matern, stresul îl poate agrava? Claude Didierjean-Jouveau: „Stresul nu are niciun impact asupra producției de lapte și nici asupra calității acestuia. Cu toate acestea, știm că în timpul anxietăților puternice sau al șocului - cum ar fi dolul - mamele pot avea dificultăți în a scoate laptele. Îi va fi greu să iasă în timpul hrănirii ”. Exprimarea laptelui nu va rezolva această problemă. „Singura modalitate este să încercați să vă relaxați: faceți o baie fierbinte, faceți pielea cu pielea împreună cu bebelușul, faceți o activitate (în interior) pe care o iubiți și care vă răzgândește ...”. Mamele care au dificultăți în a-și alăpta bebelușii nu ar trebui să rămână blocate în această izolare: „Nu ar trebui să ezite să-și împărtășească problemele. Pot să telefoneze, să trimită e-mailuri. Există și videoconferințe. Multe ONG-uri dedicate organizează întâlniri virtuale. Noile tehnologii fac acest lucru posibil să rămână informat și să mențină un canal de schimb ", amintește expertul.

    Foto: Pixabay

  • Coronavirus: care sunt simptomele la bebeluș?

    De la începutul epidemiei COVID-19, SARS CoV-2 a afectat rar copiii. Cu toate acestea, moartea recentă a unui bebeluș de 6 săptămâni și a unui bebeluș de 9 luni în SUA amintește că micuții nu sunt invulnerabili la noul coronavirus.

  • COVID-19: convalescența nu este atât de ușoară!

    Un număr bun de pacienți se recuperează după COVID-19 fără prea multe dificultăți. Dar pentru unii, în special pentru cei care au dezvoltat forme severe ale bolii, drumul spre recuperare poate fi lung.

  • COVID: primele simptome diferă în funcție de vârstă și sex

    COVID-19 afectează oamenii în moduri diferite chiar de la începutul infecției. Un nou studiu relevă faptul că primele simptome ale bolii variază în funcție de vârsta și sexul pacienților. 

  • Copiii între 12 şi 17 ani se vor putea vaccina anti-COVID şi cu serul Moderna

    Copiii între 12 şi 17 ani se vor putea vaccina anti-COVID şi cu serul produs de compania Moderna, începând de luna viitoare, pe lângă cel de la Pfizer.